Copilărie în chinuri pentru mii de suflete. Avocatul Copilului, sesizat de prea puține ori

de Cuget Liber Luni, 01 Iunie 2020 162
An de an, mii de copii ajung victime ale violenței în familie sau ale bullyingului. De exemplu, anul trecut, în Constanța, peste 1.600 de minori au fost abuzați într-un fel sau altul. Conform raportărilor oficiale, căci în realitate numărul lor este mult mai mare. De doi ani, funcționează și în Constanța instituția Avocatul Copilului, care luptă pentru apărarea drepturilor micuților. În schimb, aici numărul cazurilor sesizate abia este de câteva zeci pe an…

An de an, statisticile realizate cu privire la copiii care sunt victime ale abuzurilor, violențelor sau neglijării cuprind numere impresionante, semn că fenomenul nu este în scădere în țara noastră. De exemplu, conform datelor centralizate la nivelul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, pe parcursul lui 2019, în județul Constanța au fost semnalate și anchetate 1.685 de cazuri de copii abuzați sau neglijați. Cei mai mulți dintre ei sunt micuți, au între trei și nouă ani, arată specialiștii.

Avocatul Copilului poate apăra minorul în instanță

Pentru a veni în sprijinul acestor cazuri, în urmă cu aproximativ doi ani, a luat ființă Avocatul Copilului. Aceasta este structură a Avocatului Poporului, iar pentru înființarea ei, organizațiile non-guvernamentale, precum „Salvați Copiii”, s-au luptat ani la rând și au făcut lobby pe la toate instituțiile statului. 


În aprilie 2018, structura a fost înființată, iar scopul ei este să promoveze drepturile copilului în rândul copiilor și adulților, să protejeze copiii în fața instituțiilor publice care le încalcă drepturile, să elaboreze studii cu privire la respectarea drepturilor copilului și, când este cazul, să recomande măsuri pentru respectarea acestora.

Și, foarte important, „Avocatul Copilului poate formula cereri de chemare în judecată ori plângeri penale și poate reprezenta în fața instanței de judecată minorul, atunci când acesta a fost victimă a violenței fizice sau psihice din partea părinților, tutorelui sau reprezentantului legal, a abuzului, violenței și exploatării sexuale, a exploatării prin muncă, a traficului de ființe umane, a neglijării și a exploatării, precum și a oricărei forme de violență asupra copilului, prevăzute și sancționate de legislație”, a precizat Alina Pangrate, expert în cadrul Avocatului Copilului Constanța.

Cu toate că numărul cazurilor în care copiii sunt victime ale violenței - sub toate formele ei! - este considerabil, puțini au fost cei care s-au îndreptat către Avocatul Copilului pentru a solicita sprijinul. Cel mai probabil, pentru că existența acestei structuri este încă necunoscută în mediul rural, în special, unde au loc cele mai multe abuzuri.

Drept dovadă, pe parcursul lui 2019, de exemplu, Avocatul Copilului Constanța a primit 51 de petiții privind încălcarea drepturilor copiilor, iar în 56 de cazuri, experții s-au autosesizat. Într-un număr de 55 de dosare, din totalul celor demarate, Avocatul Copilului a sesizat autoritățile și a emis un număr de șase recomandări, în cazurile în care autoritățile nu au luat măsuri.

„Precizăm că Avocatului Copilului i se poate adresa orice persoană fizică sau juridică, precum și asociațiile sau orice alte entități care dețin informații despre copii ale căror drepturi au fost încălcate, printr-o petiție, în scris, fără a fi percepută vrea taxă”, a mai arătat expertul Alina Pangrate.

S-a sinucis după ce a fost certată la școală

Unul dintre cazurile care au ajuns în atenția Avocatului Copilului este al unei minore de 15 ani, care s-a sinucis în noiembrie 2019, aruncându-se de pe un hotel în construcții din Olimp. Fata nu a lăsat niciun bilet de adio, dar colegii de la liceul din Mangalia le-au spus anchetatorilor că era supărată pentru că ar fi primit o notă mică la matematică, după care a fost certată în fața clasei și i s-a cerut să vină mama ei la școală.

În urma anchetei desfășurate de Avocatul Copilului, experții au transmis conducerii liceului recomandarea să fie respectate dispozițiile legale, și anume, elevii să aibă parte de consiliere individuală din partea cadrelor didactice, să primească mai puține teme, care nu trebuie să fie notate de fiecare dată etc.

De asemenea, în atenția experților de la Avocatul Copilului au ajuns și cazurile de la Liceul „Traian” Constanța, unde s-a reclamat că elevilor li se pretinde fondul școlii, dar și cel de la Creșa nr. 20 din Năvodari, unde părinții au reclamat că mai mulți copii au fost abuzați fizic, în cazul respectiv cele două îngrijitoare fiind concediate.

XXX

Cei care doresc să trimită petiții către Avocatul Copilului Constanța o pot face prin fax, la numărul 0241.550.544, sau pe email, la adresa avpconstanta@avp.ro.



Taguri

Alte ştiri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei