Copil de un an și jumătate, bătut și abandonat în parcarea unui magazin din Constanța

de Florentina BOZÎNTAN Vineri, 17 Iulie 2020 126
Un constănțean a fost reținut, după ce a dat dovadă de o cruzime ieșită din comun, lovindu-și cu bestialitate copilul de un an și jumătate, după care l-a abandonat în cărucior, într-o parcare de pe varianta municipiului Constanța.

Marți seară, în jurul orei 22.00, agentul de pază al unui magazin de pe bd. Aurel Vlaicu a fost surprins să găsească, în parcarea unității comerciale, un cărucior în care era un copilaș care plângea. Copilul era lovit, iar în jurul lui, niciun adult! Drept pentru care, agentul de pază a sunat la numărul unic de urgență 112, iar în sprijin au sosit echipaje de la Secția 4.

În urma verificărilor, oamenii legii au dat de mama copilului, o femeie de 23 de ani, care le-a povestit plângând că tatăl biologic a luat copilul, dar, după o discuție telefonică aprinsă, a abandonat micuțul în parcare. Mai mult, în urma examinării medico-legale, oamenii legii au stabilit că minorul în vârstă de un an și șase luni necesită patru - cinci zile de îngrijiri medicale, întrucât a fost lovit.

Copilul a fost preluat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, în vederea impunerii măsurilor de protecție socială.

Suspectul, tatăl copilului, a fost depistat și reținut, fiind acuzat de lovire sau alte violențe și rele tratamente aplicate minorului. 



Taguri

Alte ştiri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei