Copii instituționalizați, depistați cu infecție TBC latentă

152
Copii instituționalizați, depistați cu infecție TBC latentă - 1632271-1555331981.jpg

Articole recomandate

Un număr de cinci copii instituționalizați din municipiul Vaslui au fost depistați cu tuberculoză latentă, în urma unui control efectuat în cadrul unui program național de depistare a acestei boli.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui, Irina Cîmpeanu, copiii trebuie să urmeze o serie de recomandări venite din partea personalului medical din cadrul Dispensarului TBC al Spitalului Județean de Urgență.

"În cadrul programul național de screening pentru depistarea tuberculozei, derulat de Ministerul Sănătății, au fost testați aproximativ 250 de copii aflați în sistem rezidențial la nivelul județului Vaslui. Copiii depistați cu tuberculoză latentă vor trebui să respecte anumite recomandări primite din partea cadrelor medicale și vor fi reevaluați după o anumită perioadă. Nu s-a impus izolarea copiilor, boala nefiind transmisibilă", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui, Irina Cîmpeanu.

Cel mai mic copil depistat cu tuberculoză latentă are vârsta de doi ani și urmează să fie luat de tată în Italia pentru o perioadă de trei luni, neputând face profilaxia necesară. La revenirea în centru, el va trebui să fie reevaluat.

În cadrul programului național au fost testați și copiii din centrele de zi, urmând să fie întocmită o situație cu privire la eventualele cazuri de boală depistate. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2518 secunde