Constănțeanca grațiată de președintele Băsescu pentru "motive umanitare", CONDAMNATĂ din nou

561
1
Constănțeanca grațiată de președintele Băsescu pentru

Articole recomandate

Magistrații Tribunalului Constanța au decis miercuri, 20 decembrie, să o condamne pe Garofița Mocanu, zisă Nela, la 5 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire de grup infracțional. Alături de ea, magistrații au condamnat mai multe persoane care au constituit un grup de infractori specializați în furtul din casele bătrânilor sau persoanelor nevoiașe. Decizia nu este definitivă. 


Infractorii operau prin metoda "pomană", adică identificau persoane vârstnice și sub pretextul oferirii de alimente de pomană în memoria unui decedat sau pentru a achiziționa obiecte casnice, intrau în casele acestora și furau bani sau bunuri. Grupul a acționat în mai multe județe ale țării, fiind prinși în județul Constanța.

În anul 2014, președintele României, Traian Băsescu, a semnat decretul de grațiere a Garofiței Mocanu pentru restul rămas neexecutat din pedeapsa de trei ani de închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

"Decizia domnului președinte Traian Băsescu are la bază motive umanitare. Doamna Garofița Mocanu este mamă a șase copii cu vârste cuprinse între un an și 11 ani", se arăta în comunicatul Administrației Prezidențiale.

Garofița Mocanu a mai fost reținută și în 2008 pentru furt și apoi, în ianuarie 2010, a fost arestată din nou, pentru o lună.


Comentează știrea

Mitica
21 decembrie 2017
Inca mai merge cu furatu?

Cine stie ce spaga o fi primit (frate-su)?...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.6985 secunde