Constănțean cu mandat de arestare, prins la ieșirea din țară

de Cuget Liber Marţi, 19 Noiembrie 2019 137
În Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche s-a prezentat un cetățean român pe numele căruia autoritățile române au emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.


În data de 19.11.2019, în jurul orei 07.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților specifice trecerii frontierei, cetățeanul român I.S., în vârstă de 49 de ani, domiciliat pe raza județului Constanța, călătorind cu un autoturism înmatriculat în România.


Cu ocazia efectuării controlului specific, polițiștii de frontieră au constatat că pe numele persoanei în cauză era emis, de către autoritățile române, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.


Polițiștii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei bărbatului, acesta fiind predat unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.




Taguri

Alte ştiri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei