Concert de gală pentru veteranii Armatei Române

252
Concert de gală pentru veteranii Armatei Române - veterani-1449853364.jpg

Articole de la același autor

Concertul de gală dedicat veteranilor Armatei României, intitulat "Sacrificiul impune Respect", organizat de Ministerul Apărării Naționale, în parteneriat cu Ministerul Culturii, va avea loc luni, 14 decembrie, de la ora 19.30, la Opera Națională București.

Spectacolul, în regia lui Cristian Mihăilescu, va fi prezentat de Octavian Ursulescu și va fi susținut de violonistul Eugen Sârbu, pianista Carmina Sârbu, Corul Madrigal (dirijor Anna Ungureanu), alături de Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale, Opera Comică pentru Copii, actorul Dan Puric și naistul Nicolae Voiculeț.

Reprezentația este dedicată veteranilor de război, militarilor veterani și urmașilor celor decedați, ca urmare a participării la misiuni în teatrele de operații din Afganistan, Irak și Balcanii de Vest.

Evenimentul se înscrie în seria manifestărilor organizate cu ocazia declarării anului 2015 - "Anul Veteranilor de Război" și constituie o oportunitate de creștere a coeziunii sociale în jurul unui proiect care vizează respectul pentru valori fundamentale ale statului și ale Armatei României, profesia militară și veteranii țării.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 04 Decembrie 2015
Stire din Actual : DECIZIE ISTORICĂ ÎN ARMATĂ
Pagina a fost generata in 1.8791 secunde