Cel mai lung zbor fără escală din lume, realizat de un avion al companiei Qantas

de Cuget Liber Luni, 21 Octombrie 2019 167
Compania australiană Qantas a realizat cel mai lung zbor fără escală din lume cu un avion comercial, care a străbătut distanța New York - Sydney în peste 19 ore, având la bord 50 de pasageri și membri ai echipajului, informează agenția AFP, consultată de Agerpres. 


Această cursă insolită a străbătut distanța de 16.200 de kilometri care separă cele două orașe în 19 ore și 16 minute, au anunțat, ieri dimineață, reprezentanții companiei Qantas. 


Avionul Qantas 7879 a decolat, vineri seară, de pe aeroportul „John F. Kennedy” din New York și a aterizat pe aeroportul „Kingsford Smith” din Sydney, ieri dimineață. 


Acesta a fost primul dintr-o serie de trei zboruri pe distanțe foarte lungi prevăzute de compania australiană în 2019. 
Qantas, care va testa și un zbor direct între Londra și Sydney, dorește să opereze zboruri comerciale regulate pe distanțe lungi. 


Pentru zborul-test din week-end, Qantas a modificat un avion Boeing 787-9 Dreamliner: cabina a fost redusă, pentru a permite ca rezervorul de carburant să fie umplut la capacitate maximă, iar numărul pasagerilor și cantitatea de bagaje au fost reduse. 
40 de pasageri, inclusiv directori ai companiei Qantas, oameni de știință și jurnaliști, și 10 membri ai echipajului s-au aflat la bordul aeronavei. 
Potrivit site-ului flightradar24.com, aparatul de zbor a avut la decolare o greutate de 233 de tone, din care 101 de tone de kerosen. 


Patru piloți s-au succedat la comenzile avionului în timpul acestui zbor.


Taguri

Alte ştiri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei