Ce spune MAE despre românii implicați în accidentul din Ungaria

170
Ce spune MAE despre românii implicați în accidentul din Ungaria - ung550942100-1529912852.jpg

Articole recomandate

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis duminică seară, la solicitarea AGERPRES, că accidentul rutier produs în cursul acestei zile pe drumul național 42 din județul Hajdu-Bihar, din Ungaria, incident în care au fost implicate două autovehicule înmatriculate în țara noastră, este în atenția Consulatului General al României la Gyula.

"Oficiul consular a întreprins demersuri pe lângă autoritățile locale, în vederea obținerii unor informații cu privire la identitatea persoanelor afectate și starea de sănătate a acestora. Conform datelor preliminare obținute de reprezentanții oficiului consular, opt cetățeni români au fost răniți în urma accidentului. Dintre aceștia, șase au primit îngrijiri la fața locului, iar ceilalți doi au suferit răni grave și au fost transportați la o unitate medicală din zonă pentru asistență medicală de specialitate", a precizat MAE.

Conform sursei menționate, o echipă consulară mobilă din cadrul oficiului consular s-a deplasat, în regim de urgență, la locul accidentului pentru a acorda asistență consulară. De asemenea, echipa consulară se va deplasa și la unitatea medicală unde au fost transportați cei doi cetățeni români pentru a obține informații cu privire la starea acestora de sănătate.

Ancheta cu privire la circumstanțele producerii accidentului este în desfășurare.

Consulatul General al României la Gyula continuă monitorizarea cazului, menține legătura cu autoritățile locale și acordă asistență consulară, potrivit MAE.

În accidentul rutier petrecut în Ungaria au fost implicate trei autovehicule, două înmatriculate în România și unul în Slovacia.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3968 secunde