Ce spune ISU Dobrogea despre muștiucurile pentru etilotest cumpărate pentru pompieri

de Florentina BOZÎNTAN Vineri, 10 Ianuarie 2020 185
Reprezentanții Asociației Civice „Acvila” au semnalat faptul că la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea” se întâmplă o situație surprinzătoare: militarii au fost dotați cu muștiucuri pentru etilotest, pe care ar fi obligați să le poarte în permanență asupra lor. 


„Deținerea acestor muștiucuri trebuie verificată, la fiecare intrare în tură, de comandanții subunităților”, atrăgea atenția Lucian Matei, președintele asociației, punctând asupra faptului că o investiție în costume de protecție sau alte echipamente moderne ar fi fost mai necesară. 


Referitor la cele semnalate, conducerea ISU Dobrogea a precizat, pentru „Cuget Liber”, că măsura achiziționării muștiucurilor a fost luată în scopul prevenirii prezenței la serviciu a persoanelor care au consumat băuturi alcoolice, pentru a preveni incidentele nefericite. Iar respectivele dispozitive trebuie păstrate în vestiare. 


„Toate subunitățile inspectoratului au în dotare aparate etilotest, iar conform procedurilor de lucru interne, a regulamentelor militare și cele ale legislației muncii, consumul de băuturi alcoolice la muncă este interzis, precum și prezența la muncă sub influența băuturilor alcoolice. În urma achiziționării de muștiucuri pentru aparatele etilotest, comanda inspectoratului a hotărât distribuirea către fiecare subunitate a unui număr suficient de muștiucuri, câte unul pentru fiecare angajat, care să fie păstrat la subunitate, urmând să fie folosit la nevoie. Facem precizarea că toate cadrele unității sunt instruite periodic în legătură cu prevederile legale referitoare la prezența la serviciu sub influența băuturilor alcoolice și a consecințelor consumului acestora în timpul programului de lucru. Toată măsurile luate au drept scop conștientizarea personalului propriu cu privire la interzicerea consumului pentru și prevenirea unor astfel de situații”, ne-au transmis reprezentanții ISU Dobrogea. 


Taguri

Alte ştiri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei