Ce schimbări se anunță, anul acesta, în Poliția Constanța

559
Ce schimbări se anunță, anul acesta, în Poliția Constanța - ceschimbariseanuntapolitiaconsta-1423847347.jpg

Articole de la același autor

Anul aceasta se anunță modificări în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Constanța. Una dintre modificări vizează, după cum ne-a precizat chestorul Bogdan Despescu, inspectorul șef al IPJ Constanța, Serviciul de Investigarea a Criminalității Economice. Iar schimbarea survine în contextul în care, la nivel național, și implicit la nivelul Constanței, lupta pentru combaterea evaziunii fiscale este prioritară. 


"În 2015 sunt câteva modificări organi-zatorice. Avem un nou mod de abordare privind combaterea fraudei. De exemplu, organizatoric. Până în prezent, serviciul a funcționat cu două birouri la nivelul IPJ Constanța și două birouri în teritoriu, la Mangalia și Medgidia. În prezent, lucrătorii specializați din teritoriu sunt în structura de la nivelul IPJ Constanța, pentru că problematica și volumul de activități a necesitat acest mod de organizare. Sunt peste 3.000 de dosare pe infracțiuni economice, în acest moment, la 50 și ceva de lucrători de poliție, și am vrut să-i coordonăm mai bine, să realizăm niște echipe de lucru eficiente. 


De asemenea, a fost realizat Biroul de Combatere a Infracțiunilor Complexe, care va acționa cu preponderență pentru combaterea cazurilor complexe", ne-a precizat chestorul Bogdan Despescu. De precizat că, anul trecut, în dosarele economice anchetate, polițiștii constănțeni au reușit să recupereze un preju-diciu de aproape opt milioane de lei. "Acționăm pentru a asigura un climat corespunzător mediului de afaceri și degeaba scoatem în relief fapta, dacă nu reușim să recuperăm și prejudiciul. Iar prin măsurile asigurătorii dispuse, se urmărește recuperarea prejudiciului de la cei care au păgubit bugetului de stat. Suma recuperată anul trecut este una importantă. Este loc și de mai bine, acționăm în această direcție", a adăugat șeful IPJ Constanța. 


Birou de Poliție la Vama Veche - 2 Mai 
O altă noutate este înființarea unei noi structuri de poliție în sudul județului. "Avem o structură nouă, Biroul de Poliție Vama Veche - 2 Mai, ce va fi mai vizibil în sezonul estival. Prin înființa- rea acestui birou, condus de un ofițer, ne-am adaptat cerințelor operative. În prezent, cu sprijinul autorităților locale, încercăm să finalizăm și problema sediului, cred că undeva în apropierea sărbătorilor pascale va fi gata. În prezent, polițiștii acestui birou lucrează în sediul Poliției municipiului Mangalia", a afirmat chestorul Bogdan Despescu. 


Poliția municipiului Constanța se mută din nou 
Anul 2015 vine cu noutăți și pentru o parte din unitățile de poliție din municipiul Constanța. "Va fi o modificare prin mutarea Secției 3 și a Poliției municipiului Constanța - conducerea și formațiunile din subordine - din sediul Secției 1 Poliție, în cel al IPJ Constanța. Estimez că mutarea va avea lor în jurul lunii aprilie", a adăugat chestorul Despescu. 


Cât privește discuțiile privind înființarea unei noi secții de poliție în municipiul Constanța - o Secție 6, dorită de o parte dintre polițiști, propusă guvernanților la un moment dat! - șeful IPJ Constanța a afirmat: "Având în vedere efectivul aflat la dispoziția Poliției municipale, în acest moment, nu poate fi realizată o nouă secție. Iar cu toții știm că efectivul nu poate fi mărit decât printr-un act normativ la nivel central. Pe moment, numărul de funcții nu poate fi mărit de o asemenea anvergură încât să asigure o nouă secție de poliție".


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7814 secunde