Ce fac autoritățile în cazul Victor Iustin Rădulescu

660

Articole de la același autor

Așa cum spuneam și în edițiile anterioare ale ziarului "Cuget Liber", orice cetățean român poate fi, oricând, în situația lui Victor Iustin Rădulescu, constănțeanul care a fost arestat, la finele lunii mai și trimis în Italia, fără drept de apel, pentru a răspunde unor acuzații extrem de grave: trafic cu nouă tone de cocaină. De atunci, deși stă de patru luni după gratii, nu a fost audiat nici măcar o singură dată!


Iar asta pentru că autoritățile române, respectiv procurorii și judecătorii de aici, atunci când primesc un mandat european de arestare, nu au dreptul de a face un minim de verificări cu privire la acuzațiile ce-i sunt adresate suspectului. Ceea ce fac autoritățile noastre nu ține decât de o formalitate, ei arestându-i și trimițându-i pe suspecți în țările solicitante, fără ca aceștia să se poată împotrivi în vreun fel.


Ministerul Justiției: "instanța română verifică cererea (n.r. - de extrădare) doar sub aspectul formei"…
Acest lucru ni-l întăresc, negru pe alb, și reprezentanții Ministerului Justiției, care au dat curs sesizării noastre privind cazul "Rădulescu".
Redăm în continuare răspunsul emis de Ministerul Justiției: "Pentru a dispune executarea unui mandat european de arestare emis de către un stat membru al Uniunii Europene, instanța română verifică cererea adresată de autoritatea judiciară străină doar sub aspectul formei, în cauză neadministrându-se probe de către organele judiciare române cu privire la existența faptei ori vinovăția celui pe numele căruia s-a emis mandatul. De regulă, solicitările instanțelor europene se adresează direct autorităților judiciare române, astfel cum s-a procedat și în acest caz, Ministerul Justiției neintervenind în procedură.
După predarea persoanei solicitate autorităților străine procedura judiciară care se desfășoară pe teritoriul italian este guvernată de legea acestui stat, Ministerul Justiției din România neavând atribuții sub acest aspect și neputând interveni în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței italiene.
Orice apărare  pe care cetățeanul român o are de făcut trebuie susținută în fața autorităților judiciare italiene care au emis mandatul european de arestare.
Persoana la care dumneavoastră faceți referire poate beneficia de asistență consulară, în limitele competențelor, din partea misiunii diplomatice a României în Italia, nefiind permisă vreo intervenție a Ministerului Justiției în derularea anchetei autorităților străine".


Ce spune Ministerul Afacerilor Externe?
În urma adresei înaintate de "Cuget Liber" Ministerului Afacerilor Externe am primit următorul răspuns:
"Misiunea diplomatică a României la Milano a primit o petiție semnată de către soția cetățeanului român Victor Iustin Rădulescu. În urma acestei sesizări, misiunea a solicitat autorităților italiene informații atât asupra stării de sănătate a cetățeanului român cât și asupra motivelor care au stat la baza arestării acestuia. Întrucât ancheta se află în curs de desfășurare, răspunsul primit informează doar asupra stării sale de sănătate. În ceea ce privește motivele arestării precum și alte detalii din dosarul cauzei, acestea pot fi solicitate autorităților judiciare române care au decis punerea în executare a mandatului european de arestare. 
Consulatul General de la  Milano menține cazul în atenție și păstrează legătura cu autoritățile italiene în ceea ce privește desfășurarea anchetei".
Prin urmare, nimic concret care să grăbească și nu să influențeze ancheta autorităților italiene. Vinovat ori nu, Victor Iustin Rădulescu poate putrezi în închisoarea de la Monza - Italia, doar pentru că autoritățile de acolo sunt prea leneșe, ori prea incompetente să-și dea măcar seama dacă acesta este acel infractor periculos pe care-l căutau în toată Europa.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.9109 secunde