Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Eveniment

CAZ CUTREMURĂTOR! Trei bebeluși morți, ascunși în curte. Mama ar fi inginer la o multinațională!

Ştire online publicată Miercuri, 14 August 2019

Un caz revoltător a ieșit la iveală în cursul zilei de marți, când în gospodăria unei femei din Poiana Negri, comuna Dorna Candrenilor, județul Suceava, au fost găsiți trei bebeluși morți, unul ascuns într-o pungă, iar alți doi îngropați în curtea locuinței.

Suspectă că și-ar fi ucis cei trei prunci este, însă, o femeie în vârstă de 37 de ani, care este căsătorită, are trei copii și are studii superioare. 

Mai exact, potrivit Adevărul, femeia care și-ar fi ucis cei trei prunci este o ingineră la o multinațională din bazinul Dornelor, iar vecinii nu știu să fi avut probleme în familie. Aceasta mai are trei copii și este cunoscută printre vecini ca fiind o mamă bună. 

Cazul teribil a ieșit la iveală după ce un polițist s-a sesizat atunci când a observat că femeia nu mai are burtă, cu toate că sarcina era avansată. El a aflat că gravida nu a născut la Spitalul din Vatra Dornei și atunci a decis să-i verifice locuința. Așa a dat peste sacul în care se afla nou-născutul decedat.

Femeia a fost dusă la audieri, unde ar fi recunoscut că în ultimii doi ani ar fi îngropat în curtea casei alți doi prunci. La această oră, gospodăria familiei este păzită de un echipaj de Poliție. Oamenii legii așteaptă să sosească un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava pentru a face verificări în curtea casei. 

sursa: a1.ro

PUBLICITATE
Citeşte şi
Dincă Gheorghe, principalul suspect în cazul fetelor dispărute la Caracal, și-ar fi recunoscut faptele. Acesta a fost dus la audieri, după ce într-un butoi în imobilul în care ...
Polițistul care a vorbit la 112 cu Alexandra Măceșanu este urmărit penal. Ministrul interimar de Interne, Mihai Fifor, a declarat la România TV că s-a decis urmărirea penală ...
UPDATE - Conform Digi24, presupusul criminal a fost prins! Împușcături în județul Ilfov! O femeie din comuna 1 Decembrie a auzit, marți dimineață, două ...
Alte ştiri din sectiunea Eveniment
O fată din Pitești a fugit la iubitul ei din Dolj și, căutată de mamă, i-a spus acesteia că 3 bărbați mascați au răpit-o și au dus-o în casa altuia ...
I.A.B., un român stabilit în Spania, riscă ani grei de închisoare, după ce a bătut, jefuit și batjocorit o tânără în Ourense, localitate din zona Galicia, conform Observator ...
O înregistrare video făcută publică de New York Times surprinde panica de pe holurile unui spital din Wuhan, transmite Digi 24. Pe fondul focarului de coronavirus și al creșterii ...
Premierul Ludovic Orban efectuează luni o vizită oficială în Polonia pentru a participa la ceremoniile comemorative dedicate împlinirii a 75 de ani de la eliberarea lagărului ...
Un bărbat de 29 de ani, din Botoșani, a fost reținut de polițiști, sâmbătă seara, după ce a agresat o femeie de 38 de ani în liftul blocului în care acesta locuia, conform ...
Accident incredibil în centrul Piteștiului. Un bolid de lux scăpat de sub control a intrat cu viteză într-un bloc, informează realitatea.net. Șoferul spune că a încercat ...
Ambasadorul SUA la București, Adrian Zuckerman, susține că SUA vor să elimine vizele pentru România, dar există o lege care spune că rata de respingere a candidaților trebuie ...
O locomotivă electrică a unui tren de marfă format din cisterne pentru transportul de produse petroliere, fără conținut, a luat foc în cursul nopții de sâmbătă spre duminică între ...
Doi români au fost găsiți morți într-o casă din Ceglie Messapica, Italia, în cursul zilei de sâmbătă, iar prima ipoteză a anchetatorilor este că cei doi aveau o relație ...
Un cetățean ajuns în această după-amiază pe Aeroportul Otopeni, din București, acuză simptome asemănătoare cu cele avute de cei care suferă de coronavirus. Bărbatul ...
Caz șocant în Franța. Un medic român este acuzat că a agresat sexual 18 paciente. Victimele aveau vârste cuprinse între 15 și 90 de ani. Explicația lui a fost ...
Încă un caz șocant petrecut  în spital! Un bărbat a mers la Unitatea de primiri Urgențe a Spitalului Județean Alba Iulia cu o banală durere în gât și a murit ...
O femeie de 41 de ani, din comuna Mușenița, județul Suceava, a fost agresată sexual chiar de către prietenul în vârstă de 27 de ani al soțului său, după ce bărbații au băut ...
Căutările în cazul marinarului au fost reluate sâmbătă dimineață, după ce ar fi căzut, joi noaptea, de pe o navă aflată în manevre de formare a unui convoi, în apele ...
Un accident grav a avut loc vineri seara pe DN 7, în zona localității Lazaret, în urma coliziunii a două autoturisme, ce s-a soldat cu decesul unei persoane și rănirea alteia, a ...
Polițiștii harghiteni au declanșat o anchetă după ce, în cursul zilei de vineri, un schior aflat pe o pârtie din municipiul Toplița a acuzat faptul că a fost lovit de membrii ...
O femeie de 31 de ani din București a murit, vineri seara, după ce mașina pe care o conducea pe DN7 a intrat pe contrasens și a lovit frontal un autoturism condus ...
Un bărbat de 60 de ani și-a pierdut viața, vineri după-amiază, pe un șantier din comuna Totești, județul Hunedoara, unde se lucrează la o magistrală de gaze naturale, victima ...
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost accidentat mortal, vineri seară, pe DJ 203H, pe raza localității buzoiene Toropălești, comuna Buda, de un șofer de 22 de ani, relatează ...
Patru mașini au fost implicate, vineri, într-un accident la ieșirea din municipiul Vaslui, în urma evenimentului o persoană fiind rănită, transmite Agerpres."Detașamentul de ...
Social Politică Sănătate
Eveniment Sport Cultură-Educație
Actual Economie Fun
Auto Tehnologie Arhiva