Casele de amanet, bijuteriile și sălile de jocuri de noroc, în vizorul Poliției Constanța

de Florentina BOZÎNTAN Vineri, 22 Mai 2020 175
Polițiștii constănțeni au desfășurat, în primele luni ale lui 2020, un amplu control în case de amanet, exchange-uri, bijuterii, săli de jocuri de noroc, unități poștale, benzinării și bancomate de pe raza județului. Verificările au vizat modul în care este asigurată paza și protecția acestor unități și, cum era de așteptat, au fost aplicate amenzi de zeci de mii de lei.

O statistică realizată la nivelul Poliției Române evidențiază faptul că, în prezent, aproximativ 86% dintre unitățile care operează cu valori beneficiază de pază așa cum impune legea. Adică de pază umană, sisteme de alarmă și supraveghere video. Restul sunt vulnerabile în fața răufăcătorilor.

La inițiativa mai marilor de la centru, și în județul Constanța, în perioada ianuarie - martie (până la declanșarea stării de urgență!), a fost realizat un amplu control în ceea ce înseamnă modul de asigurare a securității obiectivelor unde se lucrează cu bani și alte valori. Este vorba despre bănci, case de schimb valutar, case de amanet, unități profilate pe activități cu bijuterii din metale prețioase, unități poștale, stații de comercializare a carburanților, săli de jocuri de noroc etc. Au fost verificate sute de unități, iar la cea mai mare parte dintre ele s-a constatat că erau îndeplinite cerințele minime de securitate.

„În cele trei luni, au fost evaluate măsurile de securitate fizică la 389 de unități și instituții publice sau de interes public. Din verificări, a reieșit că 328 de unități au implementat cerințele minimale de securitate, îmbunătățindu-și nivelul de securitate, fapt care a dus la evitarea producerii unor evenimente negative majore”, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.

De asemenea, au fost verificate și sute de săli de jocuri de noroc, înainte ca activitatea acestora să fie suspendată.

„Au fost realizate 223 de controale la sălile de jocuri de noroc, constatând că șase dintre acestea nu au implementat cerințele minimale. Pentru deficiențele constatate, au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale, în valoare de 43.300 de lei. Dintre acestea, 11 au fost aplicate factorilor responsabili din cadrul unităților în cauză, iar două prestatorilor de servicii”, au mai precizat polițiștii.

Controale au fost realizate și la cinci magazine de comercializare a armelor și munițiilor, unde s-a constatat că toate au implementat cerințele privind securitatea. La fel s-a întâmplat și în ceea ce privește bancomatele, în perioada respectivă fiind verificate 161 de unități, fără a fi constatate deficiențe în ceea ce privește paza.

Echipele de intervenție de la firmele de pază ajung în 7-12 minute

Odată cu verificarea unităților, polițiștii au testat și timpul de reacție al echipelor de la firmele de pază din Constanța, în cazul producerii unor evenimente nedorite. Iar rezultatele obținute arată că echipele de intervenție ajung cu întârziere la locul comiterii unui furt, mai ales dacă acesta are loc în mediul rural.

„În contextul controalelor desfășurate, polițiștii au verificat și media timpilor de reacție a echipajelor dispeceratelor de monitorizare pentru aceste obiective, aceasta fiind între 7 și 12 minute”, ne-au precizat reprezentanții IPJ Constanța.

Altfel spus, hoții au timp să dea spargerea, care de obicei este comisă în mai puțin de un minut, să se urce în mașini și să se facă nevăzuți până când echipele de intervenție ajung la fața locului.

La Constanța, hoții intră prin tavan

Reamintim că, în municipiul Constanța, au existat „atacuri” asupra unităților comerciale, cu metode mai puțin obișnuite, care au fost posibile tocmai din cauza unei „hibe” în ceea ce privește asigurarea pazei și securității. De exemplu, în ianuarie, mai mulți indivizi necunoscuți au tăiat o bucată din tavanul magazinului Metro de pe varianta orașului, au pătruns în interior, profitând de faptul că nu era pază umană și au încercat să fure. Din fericire, s-a declanșat alarma, iar hoții s-au speriat și au fugit.

Aceeași metodă de furt a fost folosită și în octombrie 2019, când indivizi necunoscuți s-au urcat pe Complexul Comercial „Tom”, au tăiat acoperișul cu un flex și au reușit să intre într-un schimb valutar, de unde au furat bunuri estimate la 160.000 de euro.

Până în prezent, în ambele cazuri, suspecții încă sunt căutați. 



Taguri

Alte ştiri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei