CARNAGIU LA PSIHIATRIE! Un bărbat internat la spitalul Săpoca a ucis patru pacienți și i-a rănit grav pe alții

1844
CARNAGIU LA PSIHIATRIE! Un bărbat internat la spitalul Săpoca a ucis patru pacienți și i-a rănit grav pe alții - crima-1566113111.jpg

Articole recomandate

Un pacient de la Spitalul de Neuropsihiatrie și Măsuri pentru Siguranță Săpoca, județul Buzău, a omorât, în noaptea de sâmbătă spre duminică, patru pacienți și a rănit alți nouă cu un stativ de perfuzie.


Bărbatul a avut un episod de psihoză și a lovit în mod repetat 13 persoane cu stativul. Trei dintre pacienți au decedat pe loc.


Victimele au probleme psihice, în general demență, ceea ce le-a împiedicat să reacționeze în momentul atacului.


Atacul a avut loc între orele 3:00 și 4:00. Nu e clar unde se afla în acel moment personalul medical.


Cinci dintre victimele de la Săpoca vor fi transportate la București la spitalele Floreasca, Bagdasar-Arseni și Pantelimon. Una dintre victime va fi transportată cu un elicopter.


Directorul Spitalului Săpoca din Buzău, Viorica Mihalașcu, susține că bărbatul care a omorât patru pacienți și a rănit alți nouă era internat într-un salon cu supraveghere normală. Potrivit unor surse din cadrul Poliției, atacatorul s-a luptat cu polițiștii până a fost imobilizat.


Potrivit comisarului- șef Laurențiu Pantazi, șeful IPJ Buzău, unul dintre pacienți a intrat cu un stativ de perfuzii în două dintre saloane și a atacat pacienții. După producerea atacului, a încercat să fugă, dar a fost imobilizat de un polițist, aflat în unitatea medicală pentru internarea unui alt pacient.

Criminalul se află acum în custodia poliției.

Agresorul are 38 de ani și este din comuna Săgeata, județul Buzău, fiind fără ocupație. El a fost internat voluntar cu sevraj etilic în cursul zilei de joi.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.7716 secunde