Carmen Dan vrea să-l facă general pe colonelul Paraschiv, "dirijorul în alb" la protestele din 10 august

502
Carmen Dan vrea să-l facă general pe colonelul Paraschiv,

Articole recomandate

Ministrul Afacerilor Interne Carmen Dan a transmis președintelui Klaus Iohannis o propunere de înaintare în grad a colonelului Dumitru Paraschiv, comandant al brigăzii speciale de intervenție Vlad Țepeș, supranumit "dirijorul în alb".


Astfel, ministrul Dan a propus avansarea colonelului Paraschiv la gradul de general de brigadă cu o stea, deoarece a dat dovadă de "un înalt profesionalism, responsabilitate și devotament în exercitarea atribuțiilor de serviciu".


Într-un comunicat, Administrația Prezidențială mai precizează faptul că ministrul Carmen Dan își asumă responsabilitatea privind integritatea morală și profesională a ofițerului propus. 


"În data de 15 octombrie, ministrul Afacerilor Interne a transmis președintelui României, domnul Klaus Iohannis, propunerea de acordare a gradului de general de brigadă cu o stea colonelului Paraschiv Dumitru Cătălin-Răzvan.


Ministrul Afacerilor Interne își fundamentează propunerea pe faptul că ofițerul a dat dovadă de un înalt profesionalism, responsabilitate și devotament în exercitarea atribuțiilor de serviciu.


Totodată, ministrul Afacerilor Interne a transmis că au fost efectuate verificările necesare, de securitate și de legalitate, și își asumă responsabilitatea privind integritatea morală și profesională a ofițerului propus." - se arată în comunicat.


Cine este Dumitru Paraschiv


Colonelul Cătălin Paraschiv este comandantul Brigăzii Speciale de Intervenție ″Vlad Țepes″⁣. El i-a coordonat pe militarii care au acționat cu violență pe 10 august 2018 în Piața Victoriei și pe străzile adiacente.


Pentru că la protest nu a fost îmbrăcat în uniformă, ci în alb cu o eșarfă la gât, colonelul Paraschiv a atras atenția presei și a protestatarilor. Astfel a ajuns să fie identificat în multe dintre imaginile care surprind acțiunile jandarmilor.


Cătălin Paraschiv a fost acuzat că militarii pe care i-a coordonat ar fi fost excesiv de agresivi.


Inclusiv el ar fi fost implicat în câteva incidente violente. Un jurnalist de la Hotnews a făcut publice imaginile în care se vede cum un bărbat în alb îi smulge telefonul din mână pentru că l-a văzut că filmează, iar apoi îl predă unui jandarm în uniformă care distruge aparatul.


El a dat deja explicații la Parchetul Militar în calitate de martor, alături de subordonații săi.


De asemenea, ministrul de Interne Carmen Dan și șeful Brigăzii Speciale a Jandarmeriei Române Cătălin Paraschiv au fost audiați în Comisia pentru drepturile omului în legătură cu violențele de la mitingul din 10 august din Piața Victoriei.


Sursa: stirileprotv.ro




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.8596 secunde