Cardiologii Marius Țoringhibel și Raluca-Irinel Parepa, acuzați că l-au internat ilegal pe Nicușor Constantinescu. DNA i-a pus sub control judiciar

10635
3
Cardiologii Marius Țoringhibel și Raluca-Irinel Parepa, acuzați că l-au internat ilegal pe Nicușor Constantinescu. DNA i-a pus sub control judiciar - nicusor-1465455914.jpg

Articole recomandate

Procurorii DNA anchetează doi medici de la Spitalul Clinic Județean Constanța – șeful clinicii de cardiologie și un medic primar – pentru favorizarea lui Nicușor Constantinescu. Cei doi ar fi dispus internarea acestuia, deși diagnosticul nu impunea această măsură.



Procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile față de Raluca-Irinel Parepa, șefă a Secției de Cardiologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța și Marius Țoringhibel, medic primar în cadrul aceleiași secții, pentru favorizarea făptuitorului.

"La data de 08 iunie 2016, inculpații Parepa Raluca-Irinel și Țoringhibel Marius, în calitățile arătate mai sus, au dispus internarea inculpatului Constantinescu Nicușor Daniel (arestat preventiv în dosarul nr.821/36/2015 al Curții de Apel Constanța), la subunitatea medicală unde își desfășoară activitatea, astfel încât acesta să execute măsura arestului preventiv în condiții mai blânde.

Inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel a fost internat în unitatea medicală respectivă, deși era obligatorie internarea sa într-una din unitățile medicale ale Administrației Naționale a Penitenciarelor, cu efectul sustragerii acestuia de la executarea, în mod legal, a măsurii arestării preventive dispuse de către instanța competentă, pe durata internării în Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.

Concret, din probatoriul administrat a reieșit că diagnosticul la internare al inculpatului nu necesita internarea în unitatea medicală mai sus menționată", potrivit comunicatului DNA.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, cei doi medici trebuie să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la Direcția Națională Anticorupție sau la IPJ Constanța – SIC, ori de câte ori sunt chemați

b) să informeze de îndată Direcția Națională Anticorupție sau IPJ Constanța - SIC, cu privire la schimbarea locuinței,

c) să se prezinte la IPJ Constanța SIC, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție,

d) să nu depășească limitele teritoriale ale României, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului competent,

e) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme;

f) să nu se apropie de Constantinescu Nicușor Daniel, de membrii familiei acestuia și de interpușii lui și să nu comunice cu aceștia, direct sau indirect pe nicio cale.



Potrivit DNA, inculpaților li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Inculpaților Parepa Raluca-Irinel și Țoringhibel Marius li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.


Comentează știrea

medicina
9 iunie 2016
ajutor sanitar

daca medicii isi fac datoria, ce rost are sa fie anchetati?cei 2 medici nu sunt vinovati, si-au facut datoria / ce parere aveti de medicii de fam dr ilicea eugen si elvira sau badiu mirela care trateaza pe bani sau onciu mihai care face autopsia celor vii? 'teiadna.ro' nu apartine dna ci unor persoane certate cu legea!

Tache Macelarul
9 iunie 2016
@medicina

Imi pare rau ,dar cei doi medici sunt vinovati.De cand cardiologii Spitalului Judetean se ocupa de porci?Eu stiu ca de porci se ocupa doar veterinarii sau macelarul( Doamne ajuta!- sa-l invoc si eu pe D-zeu asa cum fac politicienii romani).Juramantul lui Hipocrate se refera la OAMENI.Cei care se imbata si dorm prin intersectii sau spaguiesc de le vine rau( de acolo si tensiunea mare) se numesc PORCI PS.Apropo acum cateva luni parca avea cancer?Acum gata , a scapat de cancer si are probleme cu inima?Nasol, spaga dauneaza grav sanatatii!

cititor
9 iunie 2016
abuzuri

solicitam ca toti procurorii (nu toti sunt "nervosi") sa faca examen neuro-psihiatric de 2 ori pe an pentru a putea fi capabili in fata legii !! se lucreaza cu oameni, nu cu vite asa cum cred unii dintre ei!!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3681 secunde