CARANTINĂ TOTALĂ ÎN ROMÂNIA. ARMATA IESE PE STRĂZI

34899
CARANTINĂ TOTALĂ ÎN ROMÂNIA. ARMATA IESE PE STRĂZI - sofer-1585049523.jpg
Președintele Klaus Iohannis, a declarat după întâlnirea pe care a avut-o cu premierul Ludovic Orban și cu mai mulți miniștri din cabinet, că vor fi introduse noi restricții pentru cetățeni. De mâine, românii nu mai au voie să iasă din casă decât pentru urgențe, aprovizionare curentă, sau pentru a merge la serviciu. Președinele a precizat că persoanele peste 65 de ani nu mai au voie deloc să iasă din casă. Armata va sprijini poliția pentru a asigura respectarea măsurilor, iar în cazul persoanelor aflate în carantină sau izolare vor fi folosite dispozitive electronice, astfel încât să poată fi controlate.


Declarațiile președintelui Klaus Iohannis:


"Tocmai am încheiat o ședință de lucru. Au participat prim ministul, ministrul de interne, al sănătății și ministrul apărării.


Am evaluat situația care devine din ce în ce mai complexă. Am discutat măsurile suplimentare care se cer luate în această perioadă și pot să vă spun că am convenit că este nevoie de măsuri suplimentare pentru a încetini răspândirea infecției.


Se vor introduce noi restricții în sensul în care ce a fost până acum o recomandare, devine o obligație. Stăm acasă. Oamenii pot să iasă din casă pentru a merge la serviciu sau pentru a face cumpărăurile de pe o zi pe alta. 


Am convenit să pregătim pentru persoanele care sunt în carantină sau izolare măsuri de supraveghere electronică, pentru ca aceste măsuri să fie respectate integral. 


Am convenit să folosim și armata pentru a gestiona mai bine situațiile din teren. Armata va dispune persoanal care va suplimenta forțele de poliție.


Persoanele cele mai vulnerabile sunt persoanele peste 65 de ani. Este evident că avem nevoie de măsuri speciale și de restricții speciale. Pentru aceste persoane se vor introduce restricții speciale. Vor trebui în interesul lor propriu să stea tot timpul acasă. 


Restricțiile vor intra în vigoare începând de mâine", a declarat Klaus Iohannis.


De la ora 14.00, președintele va avea o videoconferință cu managerii de spitale, premierul, ministrul de Interne, ministrul Sănătății, Ministrul Apărării Naționale Nicolae Ciucă și ministrul Transporturilor Lucian Bode.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7973 secunde