Carambol cu șase mașini, pentru că a vrut să cumpere pepeni de pe marginea drumului

544

Articole de la același autor

În cursul zilei de ieri, în jurul prânzului, a sunat alarma la Ambulanța Constanța. Un apel anunța un accident petrecut pe DN38, între localitățile Topraisar și Amzacea. Inițial, cei care au sunat au spus că sunt patru victime, însă apoi au revenit și au spus că sunt 12 persoane rănite, printre care și copii.


"La locul solicitării, au fost trimise elicopterul SMURD, o ambulanță cu medic, autospeciala pentru victime multiple și două ambulanțe cu asistent. S-au înregistrat, în total, 12 victime, din care doar șapte transportate la spital. Este vorba despre un copil de doi ani și un copil de nouă ani, ambii cu traumatism cranio-cerebral, o femeie cu traumatism la un picior, o altă femeie cu traumatism toracic, un pacient cu traumatism la abdomen și torace, o femeie cu traumatism la bazin și abdomen și o altă femeie cu traumatism cranio-cerebral. Din fericire, toți erau conștienți și stabili când echipajele medicale au ajuns la fața locului", a declarat dr. Claudia Tatarici, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Constanța.


Potrivit polițiștilor, în accident au fost implicate șase autoturisme, iar, din primele date, reiese că impactul s-a produs pe fondul nepăstrării distanței de siguranță. De altfel, unul dintre cei care a anunțat la telefon accidentul a precizat că unul dintre șoferi a frânat brusc, cu intenția de a opri să cumpere pepeni de pe marginea drumului. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4323 secunde