Caiete contrafăcute, confiscate de polițiști

de Andreea PERHAIȚĂ Sâmbătă, 22 Septembrie 2018 128
Polițiștii au ridicat peste 25.000 de bunuri contrafăcute, în valoare de 150.000 de lei, dintr-un container în Portul Constanța Sud Agigea. În cursul zilei de vineri, 21 septembrie, polițiștii serviciului de Poliție Transporturi Maritime, împreună cu lucrători din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud, au verificat în Portul Constanța Sud Agigea un container sosit din China, având ca destinatar o societate comercială din București.

În urma controlului containerului, polițiștii au descoperit 24.000 de caiete pentru colorat, respectiv 1.200 de umbrele pentru copii, susceptibile a fi contrafăcute.

„Bunurile, în valoare de aproximativ 150.000 de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație de mărfuri contrafăcute. Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activități infracționale”, precizează reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Constanța. 

Taguri

Alte ştiri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei