Buletinele biometrice nu vor fi eliberate de la 1 iulie 2013!

693
Buletinele biometrice nu vor fi eliberate de la 1 iulie 2013! - carteadeidentitateblur-1371137548.jpg

Articole de la același autor

Mai sunt aproximativ două săptămâni până la 1 iulie, ziua din care ar trebui să se introducă buletinele biometrice, care conțin cipuri, imaginile faciale și amprentele deținătorilor. Serviciile de Evidența Populației nu sunt însă pregătite pentru implementarea lor, neavând nici aparatura, nici softul necesar pentru strângerea datelor. 

Cadrul legal pentru implementarea noilor modele de cărți de identitate există, OUG 82/2012 care reglementează cum trebuie să arate noile acte de identitate, dar și perioada în care vor fi preschimbate, fiind publicat în Monitorul Oficial la sfârșitul anului trecut. Iar normele legale stipulează data de 1 iulie drept cea de la care vor ajunge la populație noile modele. 
Cu toate acestea, reprezentanții Serviciului de Evidența Populației din cadrul Primăriei Constanța spun că mai avem de așteptat până vom ține în mână noile buletine. Șeful serviciului, Dezideriu Dudaș, a declarat, pentru "Cuget Liber", că până în acest moment nu a fost pregătit softul necesar pentru eliberarea acestor documente, iar serviciile teritoriale nu au fost dotate cu echipamentele necesare. 
"Trebuie să ne dotăm mai întâi, astfel că în acest moment nu putem spune când anume va fi demarată emiterea acestor acte de identitate. Din punctul nostru de vedere, înainte de implementarea noilor modele, este necesară informatizarea Stării Civile, pentru ca oamenii să nu mai umble între instituții cu actele de naștere, de căsătorie etc.", a adăugat reprezentantul Serviciului Evidența Populației. 
De altfel, după cum a precizat Dezideriu Dudaș, discuții și modificări ale legislației în sensul introducerii buletinelor biometrice există de peste zece ani, fără a ajunge însă să fie puse în practică. 

Actele de identitate biometrice nu sunt obligatorii! 
Potrivit OUG 82/2012, noile cărți de identitate vor fi de dimensiunea permisele auto, vor conține informații pe ambele fețe și elemente de siguranță în plus, pentru a nu mai fi contrafăcute și folosite la infracțiuni. Românii vor putea opta dacă doresc un act de identitate electronic - atenție, legislația nu impune obligativitatea deținerii unui astfel de document! -, care va conține, suplimentar, datele biometrice ale titularului, respectiv un cip, imaginea facială și amprentele de la cele două degete arătătoare ale titularului. Amprentele se colectează doar cu acordul expres al deținătorului actului de identitate. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4545 secunde