Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Eveniment

Braconierii de pește, puși pe fugă de polițiștii de frontieră

Ştire online publicată Marţi, 23 Aprilie 2019
de Andreea PERHAIȚĂ

Sute de metri de plase interzise și zeci de kilograme de pește au fost confiscate de polițiștii de frontieră în ultimele trei zile. Braconierii au fost depistați în timpul unor controale de rutină, atât în județul Constanța, cât și în județul Tulcea. Aceștia și-au intensificat activitatea în ultimele săptămâni, cu prilejul Floriilor sărbătorite week-endul trecut.

Astfel, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța, aflați în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control, în apropierea localității Sinoe, un autoturism înmatriculat în România, în care se aflau trei cetățeni români, cu vârste cuprinse între 44 și 67 de ani, domiciliați pe raza județului Constanța.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul aflat la volan nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. De asemenea, la controlul efectuat asupra autoturismului, polițiștii de frontieră au descoperit în habitaclul autovehiculului, opt plase de pescuit de tip monofilament în lungime totală de 350 de metri și cantitatea de 7,8 kilograme pește, specia caras, în stare proaspătă, pentru care persoanele în cauză nu au putut prezenta documente legale.

De asemenea, tot la finele săptămânii trecute, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Pardina au oprit pentru control, pe raza localității Ceatalchioi, un autovehicul înmatriculat în România, condus de cetățeanul român B.T., în vârstă de 70 de ani, domiciliat pe raza județului Tulcea. Cu prilejul verificărilor, în autovehicul, a fost descoperită cantitatea de 25 kilograme de pește, din specia plătică, în stare proaspătă pentru care persoana în cauză nu deținea documente legale.

S-au dus cu peștele în piață

În același interval, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Cernavodă, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, în zona Pieței din localitatea Hârșova, au surprins un bărbat în vârstă de 49 de ani, domiciliat pe raza localității Hârșova, care oferea spre vânzare cantitatea de 28 kilograme de pește, din specia crap, în stare proaspătă, fără să dețină autorizație de comercializare. De asemenea, a fost depistat un cetățean român, în vârstă de 48 de ani, tot din Hârșova, care deținea cantitatea de șase kilograme de pește, din specia crap, în stare proaspătă, fără să dețină documente de proveniență.

Totodată, în aceeași zonă, a fost găsită cantitatea de 28 kilograme de pește, din specia plătică, în stare proaspătă, precum și cantitatea de patru kilograme pește afumat, din aceeași specie. „Întreaga cantitate de pește a fost predată unor societăți comerciale de profil, conform procedurilor legale, plasele au fost ridicate în vederea confiscării, iar polițiștii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de deținerea, transportul și comercializarea fără documente legale a peștelui și altor viețuitoare acvatice obținute din pescuit ori produselor din pește, producerea, importul, deținerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, pescuit comercial fără licență sau autorizație de pescuit, pescuitul prin orice metode al reproducătorilor, în perioada de prohibiție și au fost aplicate două amenzi contravenționale în valoare totală de 1.000 de lei”, precizează reprezentanții Gărzii de Coastă.

PUBLICITATE
Citeşte şi
Polițiștii de frontieră tulceni au depistat în zona de competență doi cetățeni români care transportau cu un autoturism, peste 110 kg de pește, fără documente legale.În data ...
O navă a Gărzii de Coastă a identificat, pe Marea Neagră, cu ajutorul aparaturii de termoviziune din dotare, o ambar-cațiune ucraineană, tip catamaran, aflată la braconat în Zona ...
În cursul nopții de duminică spre luni, în jurul orei 02.00, un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, aflat în misiune de patrulare în ...
Alte ştiri din sectiunea Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani din municipiul Suceava a sunat la 112 pentru a cere ajutor fiindcă îl bătea nevasta. Ajunși la fața locului, polițiștii l-au găsit pe ...
Salvamontiștii din Argeș au descris, duminică, pe pagina de Facebook, un episod mai puțin obișnuit al activității lor.Astfel, potrivit unui mesaj postat ...
Episodul de astăzi al serialului „Epoleți de azur” îi este dedicat unei teribile întâmplări petrecute în data de 15 septembrie 1970, erou fiind un pilot al bazei de la ...
Cei interesați să devină polițiști mai au timp până pe 15 noiembrie să depună dosarele de înscriere la sediul Inspectoratului de Poliție Județean ...
Peste 1.800 de dosare penale, aproximativ 40 de milioane de țigarete și peste 28.000 de kilograme de tutun - aceasta este captura polițiștilor români, în urma ...
O femeie din Constanța căreia i-a fost suspendat permisul auto, în urmă cu câteva luni, a călcat din nou pe bec și s-a ales cu un nou dosar penal. În ambele dăți ...
Peste 700 de abateri la regimul rutier au fost constate de polițiștii, într-o singură zi, în cadrul unei ample acțiuni desfășurate în județul ...
Un apel la numărul unic de urgență 112 solicita, sâmbătă seara, 14 septembrie, anunța un incendiu într-un bloc de pe strada Prieteniei, din cartierul Inel 2 al ...
Doliu în rândul marinarilor și în lumea politică a Constanței, la trecerea în neființă a contraamiralului ing. (rtr) Marcel Dragu. Numele acestuia este legat, după ...
Reprezentanții filialelor Asociației Foștilor Deținuți Politic din întreaga țară se vor strânge, în perioada 17 - 18 septembrie, la Constanța ...
Un cioban de 38 de ani a fost omorât în bătaie la o stână din județul Dolj. Principalul suspect este un alt cioban, coleg al celui ucis.Potrivit Poliției Județene Dolj ...
Doi tineri din Maramureș și-au pierdut viața după ce au căzut într-o prăpastie, în Austria.Potrivit sighet247.ro, care citează presa locală, cei doi muncitori, de ...
Un bărbat de 42 de ani a alimentat într-o benzinărie din București, apoi a refuzat să plătească și a amenințat casiera, cerându-i bani. Femeia amenințată a ...
Viorel Cataramă, fost vicepreședinte PNL și actual președinte al Partidului Dreapta Liberală, anunță duminică, pe Facebook, că oferă o recompensă de 100.000 de euro pentru ...
Incident tragic la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Andrei” Constanța: un pacient a murit, după ce i s-a făcut rău și a căzut în curtea ...
Sâmbătă noaptea, 14 septembrie, în jurul orei 02.10, polițiști din cadrul Biroului Rutier Constanța au identificat o femeie de 30 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe ...
Poliția Română cere sprijin pentru depistarea a trei bărbați căutați de autoritățile olandeze, fiind suspectați că au participat la o tâlhărie comisă în Amsterdam în anul ...
Poliția Română cere sprijin pentru depistarea a trei bărbați căutați de autoritățile olandeze, fiind suspectați că au participat la o tâlhărie comisă în Amsterdam în anul 2017."La ...
Polițiștii din Buzău au fost sesizați, vineri seară, despre dispariția unei fetițe de 8 ani și 10 luni din localitatea Bisoca. Copila a plecat la ora 17.00 către un câmp unde ...
Polițiștii din Alba cer ajutorul oamenilor pentru găsirea unui băiat de 15 ani, din localitatea Bistra. Adolescentul a fost dat dispărut, seara trecută, de mama sa, după ...
Social Politică Eveniment
Sport Cultură-Educație Economie
Actual Fun Arhiva