Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Eveniment

Bătrânică din Constanța, la un pas să fie păcălită! „Mamă, am avut un accident și am nevoie de bani!”

Ştire online publicată Vineri, 19 Octombrie 2018
de Andreea PERHAIȚĂ

Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție au fost sesizați, ieri noapte, de către o femeie, în vârstă de 82 de ani, din municipiul Constanța, cu privire la faptul că a fost apelată pe telefonul fix, de către un bărbat necunoscut, care s-a recomandat ca fiind doctor la Spitalul Județean din Constanța, informând-o că fiica sa ar fi suferit un accident și este la spital. În discuție a intervenit și o voce feminină care s-a recomandat fiica sa.

Ulterior, bărbatul i-a solicitat o sumă de bani pentru transportarea persoanei accidentate la spitalul Floreasca din București, prin intermediul elicopterului SMURD.

Femeia și-a dat seama că poate fi victima unei înșelăciuni și a întrerupt convorbirea telefonică.
Polițiștii constănțeni au deschis o anchetă pentru identificarea autorilor, depistării acestora și tragerea lor la răspundere penală.

Iată ce recomandă polițiștii

„Pentru a conștientiza populația, cu precădere persoanele de vârsta a III-a, cu privire la riscul la care se expun când au încredere în persoane necunoscute și le oferă sume de bani, în schimbul așa-ziselor «rezolvări de probleme cauzate de accidentele rutiere», precizăm încă o dată faptul că în cazul unor accidente cu victime NU trebuie să se ofere sub nicio formă sau pretext sume de bani. Este foarte important pentru cetățeni să cunoască faptul că în nici un caz de accident rutier reprezentanții instituțiilor publice nu solicită bani pentru a rezolva o speță de natură penală”, precizează reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Se recomandă ca în astfel de cazuri, în care cetățenii sunt sunați și li se solicită diferite sume de bani telefonic, pentru „rezolvarea unor accidente rutiere”, să se apeleze imediat la 112 sau la Poliție, pentru a se verifica dacă fiul, fiica, ruda, rudele au fost implicate într-un accident rutier.

Astfel, polițiștii pot interveni pentru prevenirea comiterii unor înșelăciuni, iar persoanele care intenționează să comită astfel de fapte să fie identificate, depistate și trase la răspundere penală.

PUBLICITATE
Citeşte şi
Bănuit de comiterea unei infracțiuni de tâlhărie, identificat și reținut de polițiștii constănțeni.La data de 20 septembrie a.c ...
Opt persoane sunt reținute la această oră în arestul Poliției Constanța, după ce ar fi bătut doi elevi, în parcul de la Gară.„Urmare a cercetărilor în cazul comiterii ...
Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Constanța și cei ai Secției 1 Rurală Constanța au identificat și o a doua persoană bănuită de ...
Alte ştiri din sectiunea Eveniment
Astăzi, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța s-a desfășurat concursul pentru ocuparea funcției de șef Poliție oraș ...
Un tânăr de 33 de ani și-a pierdut viața într-un accident petrecut în Cluj. Acesta se afla pe trecerea de pietoni, iar la un moment dat un șofer care conducea un ...
Peste 80 de copii români sunt pur și simplu blocați pe aeroporturile din Milano, Doha si Tokyo, iar părinții acuză că au fost păcăliți de o asociație care a organizat tabere ...
Ieri, în jurul orei 13.00, un bărbat de 49 de ani, din Cluj Napoca, la ieșire din parcarea unui imobil de pe strada Câmpul Pâinii, aflat la volanul unui Jaguar, ar fi ...
Astăzi, în Mamaia, jandarmii Grupării Mobile „Tomis” Constanța împreună cu polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității din IPJ ...
Șase persoane au fost rănite, miercuri, după ce două mașini s-au ciocnit pe DN 1, în județul Brașov. Între victime sunt și doi copii. Traficul în zonă a fost ...
Un accident rutier s-a petrecut între Năvodari și Hanul Piraților, zona Mamaia Nord. Sunt două victime, conștiente, cooperante, neîncarcerate, anunță ISU Constanța.
În urma apariției în spațiul public a unei înregistrări video privind urmărirea de către polițiștii rutieri a unei persoane care conducea o motocicletă ...
Doi militari americani, membri ai misiunii Resolute Support, au fost uciși, în această dimineață, în Afganistan, relatează Reuters, care citează o declarație a misiunii ...
O persoană a căzut de la înălțime! Nenorocirea s-a petrecut în urmă cu câteva minute, pe strada Caragiale din Constanța, anunță ISU Constanța. Intervin salvatorii.UPDATE - ...
Judecătorii CCR se pronunță astăzi pe sesizarea PNL și USR asupra actului normativ inițiat de parlamentarii PSD Liviu Dragnea și Șerban Nicolae care vizează limitarea ...
Schimbări importante miercuri, după ce Parlamentul urmează să desemneze astăzi un nou Avocat al Poporului după ce mandatul lui Victor Ciorbea a încetat, fapt comunicat luni celor ...
O poveste reală, petrecută în data de 25 iunie 1992. Un avion de pasageri și-a pierdut orientarea în zbor. Avionul MiG-23 a fost decolat din serviciul de alarmă și ...
Militarii din Forțele Navale Române vor participa, astăzi, la ceremoniile militare și religioase care vor avea loc, cu prilejul sărbătoririi Zilei Drapelului Național, la ...
Un cioban din Galați a murit, marți seara, după ce a fost lovit de trăsnet, în timpul ploilor torențiale care au căzut în cea mai mare parte a județului, scrie ...
Fiica deputatului PSD Florin Iordache a fost implicată, marți, într-un accident de circulație la Caracal, unde a intrat cu mașina într-un gard.Reprezentanții ...
Fostul ministru de Interne liberal Cristian David a fost achitat de acuzația de trafic de influență, au decis judecătorii de la Înalta Curte de Casație și ...
Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale anunță cu profundă durere dispariția dintre noi a contraamiralului (r) Petrică Stoica, cel care ...
O persoană a fost scoasă din apa Mării Negre, în zona plăjii Trei Papuci. Este în stop cardio-respirator, iar cei de la Salvamari s-au apucat de protocolul de ...
Cristian David, fost ministru de Interne în guvernul Tăriceanu, a fost achitat definitiv marți în procesul de corupție, după ce primise în primă instanță o ...
Social Politică Sănătate
Eveniment Sport Cultură-Educație
Economie Actual Monden
Fun Auto Tehnologie
Arhiva