Bătăi crunte, în zilele de Paște! Agresorii au fost evacuați de Poliție

382
Bătăi crunte, în zilele de Paște! Agresorii au fost evacuați de Poliție - ordinedeprotectie-1587485692.jpg

Articole de la același autor

Mai multe constănțence au cerut ajutorul polițiștilor, în zilele de Paște, reclamând că sunt victimele pumnilor și injuriilor partenerilor de viață! Astfel, o femeie de 40 de ani din Topraisar a sunat în lacrimi la numărul unic de urgență, în prima zi de Paște, reclamând că soțul ei s-a îmbătat și a bătut-o. Ajunși la fața locului, polițiștii de la Secția 9 Poliție Rurală l-au depistat pe agresorul în vârstă de 45 de ani, într-o evidentă stare de ebrietate.

La fel s-au petrecut lucrurile și într-o familie din Medgidia; o femeie de 35 de ani a sunat la 112 și a sesizat că, în loc de liniște în casă, de sărbători, concubinul ei s-a îmbătat, a spart tot ce i-a picat în mână și a bătut-o atât pe ea, cât și pe tatăl ei. Oamenii legii l-au găsit la adresa indicată pe bărbatul reclamat, în vârstă de 32 de ani. În ambele cazuri, oamenii legii au deschis dosare penale pentru violență în familie și au emis ordine de protecție provizorii. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2911 secunde