Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Eveniment

Bărbatul care amenința că va împinge femei la metrou, internat la Psihiatrie

Ştire online publicată Marţi, 23 Ianuarie 2018

Bărbatul din Morteni, județul Dâmbovița, care posta amenințări pe Facebook a fost internat la Psihiatrie, arată un comunicat al IPJ Dâmbovița.

Bărbatul a fost reținut de Poliție acum două zile pentru comiterea infracțiunilor de amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice. Acesta a postat amenințări pe rețeaua de socializare inclusiv la adresa unor copii, scrie Agerpres.

''Împotriva bărbatului din Morteni, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice, a fost dispusă măsura internării medicale provizorii nevoluntară până la însănătoșire sau până la ameliorarea care înlătură starea de pericol ce a determinat luarea măsurii'', se arată în comunicatul IPJ Dâmbovița.

Conform sursei citate, bărbatul este bănuit că, în cursul acestei luni, ar fi postat pe o rețea de socializare mai multe mesaje cu caracter amenințător.

Potrivit vecinilor bărbatului, se pare că bărbatul nu îi cunoștea pe cei cărora le adresa mesajele, iar o persoană care a văzut postările a anunțat Poliția. Conform vecinilor, acesta ar suferi de o boală psihică.

PUBLICITATE
Citeşte şi
Anchetă la Secția de Psihiatrie Palazu Mare, după ce trei pacienți au fost răniți grav într-un incendiu izbucnit într-un salon. Bolnavul suspectat că ar fi provocat ...
Potrivit președintelui CNAS, Vasile Ciurchea, 90% din intern[rile înregistrate în spitale sunt de lunga durata si 10% internari de zi.“La nivel de management de spital ar ...
Numărul copiilor care acuză dureri abdominale, grețuri și vărsături a ajuns la 20, 16 la Școala generală nr. 31 din Brașov și patru la Școala generală nr ...
Alte ştiri din sectiunea Eveniment
Emiterea rovinietelor și a peajelor va fi întreruptă în noaptea de vineri spre sâmbătă, trei ore și jumătate, ca urmare a unor lucrări de mentenanță la sistemul informatic, a ...
Un bărbat în vârstă de 56 de ani, dispărut de joi seara, după ce s-a plimbat cu cu ATV-ul în zona Bekecs, de lângă Sovata, județul Mureș, a fost găsit mort într-un lac, după ...
Nava maritimă hidrografică britanică HMS „Echo” sosește în portul Constanța duminică, 21 aprilie, pentru o escală de patru zile, pe parcursul căreia sunt ...
Secția pentru procurori a CSM l-a propus pe Bogdan Licu procuror general interimar.Decizia o ia, însă, președintele Iohannis. Președintele Klaus Iohannis a semnat ...
O învățătoare de la Școala Gimnazială Nr. 4 din Brașov a fost condamnată la opt luni închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă, după ce a fost ...
Președintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretul de eliberare din funcție a procurorului general, Augustin Lazăr, care a solicitat ...
Un polițișt local a făcut prăpăd pe stradă după ce s-a urcat beat la volan. Agentul a pierdut controlul masinii în care se afla și a lovit mai multe autoturisme parcate ...
Joi, 18.04.2019, ora 11, la Liceul Teoretic „George Călinescu” din Constanṭa s-a desfășurat activitatea de în formare și educare a elevilor despre ...
RAJA S.A. aduce la cunoștința tuturor abonaților că, în perioada sărbătorilor de Paște și 1 Mai, dispeceratul, echipele de intervenție, dar și reprezentanții societății ...
Mâine, 20 aprilie, efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, în cooperare cu lucrători din cadrul I.P.J. Constanța, I.S.U ...
Urmare a cercetărilor în cazul săvârșirii unei infracțiuni de furt calificat, polițiștii din cadrul Poliției orașului Cernavodă au identificat un ...
Coadă infernală la intrare în Constanța, în zona supermarketului Lidl, din km 4-5, pe sensul dinspre Eforie spre Constanta. Se lucrează la astuparea gropilor apărute în asfalt! ...
La data de 17 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publică și ai Postului de Poliție Ostrov, împreună cu reprezentanți ai Gărzii ...
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Ostrov au depistat un bărbat căutat de autoritățile române pentru executarea unei pedepse privative de ...
Un copil de doar 2 ani a murit azi, în jurul orei 13.00, după ce s-a înecat cu paste. Tragedia a avut loc la Vălenii de Munte, în județul Prahova.  Cea care a sunat ...
ieri, ora 23:19 Doliu în SRI!
Generalul în rezerva Ion „Gioni” Popescu, adjunct pentru logistică al multor directori SRI după 1989, a murit azi, la 71 de ani. Pe 31 martie 2005, generalul cu ...
Procurorii militari care au întocmit rechizitoriul în Dosarul Revoluției susțin că, începând cu 22 decembrie 1989, la nivelul întregii țări, a fost declanșată o amplă și complexă ...
Polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale al IPJ Constanța au depistat, la data de 17 aprilie, un bărbat pe numele căruia Judecătoria Medgidia a ...
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Midia au depistat, în cadrul unor activități informativ-operative desfășurate în zona de ...
Ministrul justiției, Tudorel Toader, a declarat după întâlnirea pe care a avut-o joi dimineața cu premierul Viorica Dăncilă că se gândește până la sfârșitul ...
Social Sănătate Eveniment
Sport Cultură-Educație Politică
Economie Actual Fun
Tehnologie Arhiva