Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Eveniment

Bărbat cu un topor în mână, filmat în microbuzul plin, destinat elevilor

Ştire online publicată Joi, 19 Septembrie 2019

Un material video, în care un bărbat cu un topor în mână apare coborând dintr-un microbuz destinat transportului elevilor, alături de copii, a declanșat o anchetă internă la școala din comuna bistrițeană Nimigea.

Materialul video a fost publicat de un cetățean pe o rețea de socializare, iar, în urma reacțiilor din mediul online, atât conducerea școlii, cât și Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Bistrița-Năsăud s-au sesizat și au cerut verificări.

Șefa IȘJ Bistrița-Năsăud, Camelia Tabără, a declarat joi, pentru AGERPRES, că fapta reprezintă o încălcare a regulamentului de folosință a microbuzului școlar și că șoferul riscă, din acest motiv, să fie sancționat.

"Bineînțeles că sâmburele de adevăr există, este încălcat regulamentul de folosință a microbuzului, în care punem un adult pe lângă copii, un adult cu un topor. Oricum, și fără topor, nu avea ce căuta adultul lângă copii. Regula spune foarte clar, în acel microbuz circulă numai și numai copiii. Dar adultul este un părinte al unor copii din școală, venea să taie lemne la primărie. Nu a fost în fiecare zi și numai ieri a fost filmat când cobora din microbuz. De asta șoferului nu i s-a părut că face un lucru foarte grav, venea la primărie să crape lemnele pentru primărie. A intrat (șoferul - n.r.) în cercetare disciplinară, se face anchetă. O să fie categoric sancționat, pe regulament", a spus Tabără.

Întrebată dacă este convinsă că incidentul este unul singular, având în vedere că cel care a filmat susține că bărbatul respectiv a circulat toată săptămâna cu microbuzul școlar și ținând toporul în mână, Camelia Tabără a spus că așteaptă raportul scris din partea directorului școlii, pentru a se putea pronunța.

"Eu nu cred decât ce îmi spune directorul, eu nu am făcut investigația, dar acolo avem un director foarte serios, care mi-a spus că a întrebat copiii și că numai ieri s-a întâmplat. Acum, o să ne facă un raport, o să stea de vorbă și cu părinții copiilor, dar asta îmi spune directorul. Deocamdată, în scris nu am primit, el trebuie să își termine ancheta, să întrebe pe toată lumea care a fost implicată. Nu pot să cred nimic până nu văd efectiv ce a scris", a adăugat inspectorul școlar general. 

PUBLICITATE
Alte ştiri din sectiunea Eveniment
Peste 5 milioane de țigări de contrabandă au fost confiscate în urma unei acțiuni a polițiștilor din Suceava. Aceștia au urmărit, mai mult de un kilometru și jumătate, o ...
Un pilot a relatat marți, la Tribunalul București, că l-a transportat de mai multe ori pe Liviu Dragnea cu un elicopter pe insula Belina, în baza unui contract încheiat cu PSD ...
Accident feroviar în Mehedinți, pe magistrala 900, în zona stației CFR Balota. Din primele informații, un ansamblu format din două locomotive a intrat în coliziune cu un tren de ...
În continuarea cercetărilor efectuate în cazul celor 16 containere cu deșeuri descoperite în Portul Constanța Sud Agigea, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul ...
Un apel la 112 dat în urmă cu puțin timp a anunțat că un autoturism, în care se aflau un adult și un copil a căzut în lacul Tăbăcărie. Incidentul a avut loc în zona ...
Prefectul județului Vaslui, Mircea Gologan, a solicitat, marți, conducerii centrale a Inspectoratului de Stat în Construcții să demareze cercetarea disciplinară a șefului ...
RAJA S.A. înregistrează o avarie pe rețeaua care alimentează cu apă rece punctele termice nr. 74, 75. În consecință, în lipsa apei reci, RADET nu poate asigura distribuția ...
Astăzi, inspectorul șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, locotenent colonel Ferencz Daniel Mihai a semnat proiectul de finanțare cu fonduri ...
În data de 25.02.2020, acționând în baza unei informații, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche, județul ...
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație de mărfuri contrafăcute, pe ...
Ultima săptămână din februarie vine cu temperaturi mult mai ridicate decât ar fi normal la această dată. Însă vremea frumoasă nu va dura mult, susține Digi 24.Astăzi, vremea ...
Polițiștii și inspectorii de muncă desfășoară cercetări cu privire la un incident care a avut loc pe B-dul Aurel Vlaicu, soldat cu decesul unei persoane de 47 ...
Acuzații grave la adresa unui polițist din comuna Grădiștea, județul Călărași. Agentul este acuzat de părinții unui copil de 13 ani că fiul lor a fost sechestrat și bătut în ...
Polițiștii și cadrele medicale au fost solicitate, astăzi, la ieșire din Medgidia spre Valea Dacilor, unde a avut loc un grav accident rutier. Incidentul a ...
Un șofer de TIR din Dej, aflat în cursă pe comunitate, a fost sedus pe Facebook de o tânără de 33 de ani, din același oraș, potrivit Observator. A vorbit cu ea seri în șir, iar ...
Polițiștii au fost sesizați cu privire la dispariția unui minor, Regep Genghiz-Buza, de 14 ani, din orașul Hârșova, județul Constanța. La data de 24 februarie ...
La data de 24 februarie a.c., polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat activități informativ-preventive la școlile gimnaziale ,,George ...
Pe 24 februarie a.c., în jurul orei 17.20, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Constanța au identificat un bărbat, de 28 de ani, care a condus un autoturism pe ...
La data de 24 februarie a.c., polițiști de investigații criminale din cadrul I.P.J. Constanța au depistat pe raza municipiului Constanța doi bărbați ...
Polițiștii Postului de Poliție Lumina au fost sesizați, săptămâna trecută, de un bărbat de 25 de ani cu privire la faptul că, la aceeași dată, soția ...
Social Politică Sănătate
Eveniment Sport Cultură-Educație
Actual Economie Fun
Arhiva