Avocatul lui Dan Șova, împușcat în timpul unei partide de vânătoare

263
1
Avocatul lui Dan Șova, împușcat în timpul unei partide de vânătoare - veronelrdulescu-1480780289.jpg
Avocatul lui Dan Șova, Veronel Rădulescu, în vârstă de 56 de ani, a fost transportat, sâmbătă după-amiază, cu elicopterul SMURD la Spitalul Clinic de Urgență Craiova, după ce a fost împușcat în umăr la vânătoare.


Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, comisarul șef Claudia Radu, a declarat că bărbatul se afla la o partidă de vânătoare organizată, pe un fond de pe raza comunei Osica de Sus, județul Olt. Unuia dintre vânătorii prezenți i s-ar fi descărcat, accidental, arma, fiind împușcat în umăr un bărbat în vârstă de 56 de ani.

Victima este avocatul Veronel Rădulescu, cunoscut pentru că i-a reprezentat în instanță, în cauze de corupție, pe Dan Șova, Paul Lambrino sau Ovidiu Tender. Polițiștii au deschis un dosar penal, în acest caz.

"Este vorba despre descărcare accidentală a armei, în urma căreia un bărbat, în vârstă de 56 de ani, cu domiciliul în județul Vâlcea, a fost împușcat în umărul drept. La fața locului s-au deplasat colegii de la Biroul de Arme, Explozivi și substanțe periculoase pentru a stabili cu exactitate cum s-au petrecut lucrurile", a declarat comisarul șef Claudia Radu, potrivit Realitatea.net.

Victima a fost transportat la Spitalul Cinic de Urgență Craiova, cu elicopterul SMURD. Potrivit reprezentanților ISU Olt, bărbatul era "conștient și cooperant".

"În jurul orei 15.00, elicopterul SMURD Craiova a preluat, de pe stadionul din Osica de Sus, un pacient, conștient, cooperant, cu plagă împușcată la umărul drept. Până în apropierea subunității de la Osica, bărbatul a fost adus cu un autoturism particular. Apoi, a fost preluat și asistat de SMURD Osica. Pacientul a fost transportat la UPU Craiova", a precizat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al ISU Olt, plutonierul major Alin Băsășteanu.


Comentează știrea

cine plateste elicopterul
3 decembrie 2016
psihopat

Elicopterul si inetrventia sa si o plateasca vanatorul, se duce sa omoare animale din placerea bolnava de a haitui animale si ghinion si sper asa sa pateasca toti care se distreaza omorand animale. dar sa si palteasca spitalizarea si elicopterul noi din munca noastra platim impozite si nu suntem de acord ca banii sa fir risispiti pe bogati din astia scelerati

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.0767 secunde