Avioanele de vânătoare britanice au interceptat două avioane de luptă rusești desupra Mării Negre

238
Avioanele de vânătoare britanice au interceptat două avioane de luptă rusești desupra Mării Negre - raf6squadroneurofightertyphoonso-1534931572.jpg

Articole recomandate

Avioanele de vânătoare Typhoon ale Forțele Regale Aeriene Britanice, aflate în misiune la baza Mihai Kogălniceanu din Constanța, au interceptat din nou două avioane de luptă rusești, care s-au apropiat de spațiul aerian al NATO, deasupra Mării Negre.

Anunțul a fost făcut miercuri pe Twitter de către Forțele aeriene regale britanice, care au precizat că au fost interceptate două avioane rusești de tip Su-24 Fencer, potrivit Agerpres.

Și în 15 august Forțele aeriene regale britanice au interceptat șase bombardiere rusești care zburau în apropiere de spațiul aerian NATO la Marea Neagră. Și atunci, avioanele Typhoon au fost decolat de la baza Kogălniceanu pentru a intercepta cele șase aeronave militare model Su-24 FENCER, care s-au întors către Crimeea.

Ministrul român al Apărării Mihai Fifor declara recent că asemenea "provocări" din partea Rusiei au devenit frecvente în ultimele luni, el spunând că Rusia încearcă să demonstreze că Marea Neagră este o zonă pe care o controlează.

"După anexarea ilegală a peninsulei Crimeea, în 2014, aceste activități la Marea Neagră s-au întețit. România și aliații demonstrează că Marea Neagră nu este un lac rusesc. Este o mare deschisă, în care se circulă în perfectă siguranță. (...) Ori de câte ori ieșim la exercițiu, există un răspuns din partea Rusiei, pentru că încearcă să demonstreze că Marea Neagră este zonă pe care o controlează", declara ministrul Apărării, Mihai Fifor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.6097 secunde