Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Eveniment

Autoturisme de lux furate din Europa, descoperite la Constanța

Ştire online publicată Sâmbătă, 14 Octombrie 2017
de Sorin HULUBEI

În urmă cu două zile, polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale au identificat, pe raza municipiului Constanța, un autoturism marca BMW, care figura în baza de date ca fiind urmărit de autoritățile din Marea Britanie, din data de 4 aprilie. Autoturismul în cauză se afla în posesia unui tânăr de 23 de ani, din localitatea Cuza Vodă, județul Constanța. Autoturismul, evaluat la 5.000 de lire sterline, a fost indisponibilizat la sediul I.P.J. Constanța, în vederea continuării cercetărilor. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire.

De asemenea, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit, pe raza județului Constanța, un autovehicul marca Mercedes-Benz, furat din Spania. În urma verificărilor, s-a stabilit că autoturismul este căutat de autoritățile iberice, acesta fiind declarat furat în data de 20 septembrie, iar posesorul acestuia este cetățeanul român C.B., în vârstă de 31 de ani, domiciliat pe raza județului Constanța. Bărbatul a declarat că a achiziționat autoturismul din Constanța, de la un cetățean român, contra sumei de 6.000 euro și nu avea cunoștință despre faptul că este căutat de către autorități. Autoturismul a fost indisponibilizat la sediul Gărzii de Coastă până la finalizarea cercetărilor, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire.

PUBLICITATE
Citeşte şi
În cursul lunii iunie, în baza Planului de acțiune „Litoral 2017”, șeful Poliției Române, chestor principal de poliție Bogdan Despescu a dispus ...
Comisarul șef Mircea Vizitiu a fost înlocuit de la șefia Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, funcție pe care a ocupat-o prin interimat din luna noiembrie 2016, după ...
Comisarul șef Ciprian Sobaru a fost împuternicit la conducerea Serviciului Rutier din cadrul IPJ Constanța, ca urmare a preluării șefiei Poliției din județul Constanța de către ...
Alte ştiri din sectiunea Eveniment
60.000 de sticle cu băuturi răcoritoare susceptibile a fi contrafăcute au fost descoperite de polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu lucrătorii vamali ...
Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța asigură măsurile de ordine publică pe timpul desfășurării examenului de bacalaureat, la cinci centre de ...
Un accident rutier grav a avut loc, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe DN 39, între Costinești și 23 August. Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, un ...
UPDATE: Potrivit reprezentanților SAJ Constanța, victima accidentului de la Murfatlar a decedat.Un accident rutier grav s-a petrecut acum câteva minute în localitatea ...
Un accident rutier grav a avut loc, noaptea trecută, pe DN 39, între Costinești și 23 August.Din primele informații un autoturism a lovit un pieton care traversa șoseaua ...
Un accident rutier petrecut în urmă cu puțin timp pe strada Baba Novac, pe sensul de mers spre bulevardul Vlaicu, la intersecția străzii Baba Novac cu strada Eduard Caudella. Sunt ...
Un bărbat a murit în urmă cu puțin timp pe plaja din Eforie Nord. Acesta se afla pe plajă împreună cu familia.Potrivit reprezentanților Serviciului Județean de Ambulanță, bărbatul ...
Un accident rutier s-a produs în urmă cu puțin timp pe bulevardul Aurel Vlaicu în zona Campusului Universitar. Din primele informații, în urma impactului a rezultat o ...
Un român de 29 de ani și-a pierdut viața într-un accident cumplit petrecut în Italia. Mașina în care se afla acesta s-a izbit de un alt autoturism și a ...
O femeie de73 de ani a murit duminică în urma unui incendiu care a izbucnit la o casă de la Mănăstirea de maici "Vovidenia", din localitatea Slava Rusă.Potrivit ISU Tulcea, stația ...
În urmă cu doar câteva ore, polițiștii au prins doi adolescenți, în vârstă de 15 și respectiv 17 ani, suspecți că ar fi omorât un taximetrist. Trupul neînsuflețit al acestuia ...
O fată în vârstă de 16 ani, din Teslui, elevă a Liceului cu Program Sportiv Slatina, a fost găsită spânzurată, sâmbătă dimineața.Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian ...
Un accident rutier s-a produs în urmă cu puțin timp pe bulevardul Aurel Vlaicu din municipiul Constanța, în zona benzinăriei Petrom.  Din primele ...
Șase mașini au fost avariate, sâmbătă, după ce șoferul unui autobuz al RATB a pierdut controlul autovehicului pe bulevardul Alexandru Obregia din Capitală, informează Brigada ...
Un român a pus pe jar poliția din Koln, care a evacuat Domul din oraș din cauza lui.Aflat sub influența drogurilor, tânărul de 26 de ani a oprit o furgonetă lângă catedrală ...
Un accident rutier a avut loc în această după amiază în parcarea hipermarketului Vivo din Constanța. Potrivit IPJ Constanța, astăzi, în jurul orei 17:20, un bărbat ...
Radarele puse pe mașini neinscripționate ale poliției sunt la un pas să devină istorie. Un proiect de lege care îi obligă pe agenți să stea tot timpul la vedere cu aparatele radar ...
O fetiță în vârstă de 9 ani și o femeie de 34 de ani, au fost rănite vineri, după ce un TIR a intrat în coleziune cu automobilul în care se aflau acestea. Evenimentul ...
Doi copii au fost răniți în urmă cu puțin timp într-un accident rutier petrecut în localitatea Ostrov din județul Constanța.Echipele de Ambulanță solicitate la fața locului au ...
Ministrul Apărării naționale, Mihai Fifor, a participat astăzi la slujba punerii pietrei de temelie a bisericii militare care va fi construită în incinta Ministerului Apărării ...
Social Eveniment Sport
Cultură-Educație Politică Economie
Actual Fun Arhiva