Au câștigat războiul cu banca!

1972
2
Sunt comisioanele bancare stabilite legal? Mulți cetățeni se plâng că nu! Foarte puțini sunt însă, cel puțin deocamdată, aceia care reușesc să-și susțină cauzele în instanță și să le și câștige. O familie din Valu lui Traian este una dintre cele care a izbutit! Prin intermediul Justiției, ea a demonstrat că anumite comisioane erau abuzive, iar rata pe care o aveau de plătit lunar a fost "umflată" de aproape patru ori!!! 

Ilie Nicolae Posedaru a chemat în judecată, în luna martie 2012, una dintre cele mai cunoscute bănci din România, de la care, în 2007, a împrumutat 97.300 de euro pentru o perioadă de 30 de ani.

Familia Posedaru a cumpărat, cu acești bani, o casă la Valu lui Traian, care, ulterior, s-a dovedit că nu avea fundație, iar de atunci se află în litigii, penale ori civile, cu cei care i-au înșelat.

Dobânzi umflate

Trebuie precizat că, potrivit contractului, în primul an de creditare, părțile au stabilit că dobânda curentă aplicabilă creditului să fie fixă, de 5,8% pe an, urmând ca, începând cu al doilea an, dobânda curentă să fie variabilă. După încheierea contractului, banca a emis primul grafic de rambursare potrivit căruia trebuia să fie plătită o rată lunară de 619,56 de euro timp de 360 de luni. Conform contractului de credit, după primul an de creditare, părțile au convenit ca după primul an dobânda curentă să fie formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile băncii la care se adaugă 1,20% puncte procentuale, marjă fixă.

"Banca mi-a comunicat un nou grafic de rambursare a împrumutului, în care se menționează că dobânda variabilă aplicabilă creditului este de 10,1%, iar rata lunară pentru rambursarea creditului a fost calculată la suma de 902,87 euro/lunar timp de 348 de luni, rata majorându-se cu 50% față de cea inițială", precizează familia Posedaru.

Drepturi încălcate

Prin acțiunea înaintată Judecătoriei Constanța, familia Posedaru a cerut ca magistrații să constate abuzivă clauza privind comisionul lunar de administrare de 48,65 de euro reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat și să dispună eliminarea acesteia, urmând a se dispune ca acest comision de adminstrare să fie calculat la valoarea soldului creditului și nu la creditul inițial.

De asemenea, familia Posedaru, prin avocatul Florin Bobeși, a mai cerut constatarea abuzivă a clauzei din contract potrivit căreia, pe parcursul derulării creditului, banca poate modifica dobânda fără consimțământul împrumutatului, în funcție de costul resurselor de creditare, și eliminarea acesteia.

Apărătorul Bobeși spune că, totodată, a solicitat instanței să constate abuzivă și clauza care privea dobânda de referință variabilă care se afișează la sediile băncii întrucât "aceasta are caracter abuziv, cu interes multiplu, în defavoarea consumatorului, care favorizează furnizorul de servicii financiare și lasă posibilitatea modificării nivelului de dobândă plătibilă de consumator oricând, fără consimțământul acestuia și la nivele de orice mărime, cu consecința modificării acesteia, în sensul ca dobânda aplicabilă este formată din EURIBOR la 6 luni + 1,20 pp".

În acțiunea de chemare în judecată, avocatul familiei Posedaru spune că această din urmă clauză "pune probleme sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă băncii dreptul de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta trebuind doar a fi înștiintat. Mai mult, înștiințarea se face doar prin afișare la sediul băncii și nu printr-o notificare directă consumatorului".

Magistrații constănțeni au admis cererea formulată de familia Posedaru și au anulat dobânzile considerate abuzive. Prin urmare, potrivit avocatului Florin Bobeși, rata pe care o va plăti familia Posedaru de acum înainte va fi de puțin peste 200 de euro pre lună și nu de aproape 1.000 de euro pe lună, așa cum aveau pretenții reprezentanții băncii până în prezent.

Comentează știrea

Cetatean
25 noiembrie 2012
Banci

Bravo ! Felicitari ! Uite un avocat inteligent care a stiut sa gaseasca dreptatea clientului sau . Ar trebui sa o caute si altii sa inceteze abuzurile acestor banci. In afara nu se intimpla asa abuz, din partea bancilor.

cucu
5 decembrie 2012
bcr

Stim cu totii ca banca este BCR. Rusine sa le fie pentru asemenea clauze! Asteptam ca toti clientii sa-i puna la zid pe acesti "comercianti" cu gulere si constiinte GRI.

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 06 Octombrie 2012
Stire din Actual : BCE menține dobânda  de referință  la 0,75%
Pagina a fost generata in 0.5972 secunde