Atenție la bunuri! Hoții au dat atacul pe litoral

280
Atenție la bunuri! Hoții au dat atacul pe litoral - atentielabunuri-1560972256.jpg

Articole de la același autor

Polițiștii din Costinești au identificat, zilele trecute, un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din localitatea Schitu, județul Constanța, bănuit că a sustras un aparat electrocasnic dintr-un magazin, creând un prejudiciu de 14.000 de lei. În acest caz, oamenii legii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore a tânărului, care a fost dus în arestul IPJ Constanța. Ulterior, el a fost prezentat Judecătoriei Mangalia cu propunere de arestare preventivă.


Totodată, în cauză mai sunt cercetați, în stare de libertate, alți doi tineri, în vârstă de 17, respectiv 20 de ani, implicați în comiterea infracțiunii de furt calificat.


La rândul lor, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție au fost sesizați de agenții de pază ai unui supermarket din municipiul Constanța, despre faptul că au surprins o persoană care ar fi sustras mai multe articole vestimentare dintr-un magazin. Ei au stabilit identitatea bărbatului, în vârstă de 35 de ani, din București, care avea asupra sa bunuri în valoare de 5.428 de lei. Din fericire, prejudiciul a fost recuperat în totalitate și predat reprezentantului magazinului, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt.






Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.546 secunde