Aproape jumătate de kilogram de aur, confiscat la vamă

210

Articole de la același autor

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov aproximativ 450 grame bijuterii din metal galben, susceptibile a fi din aur și fără documente legale, care urmau să fie introduse ilegal în țară.

În cursul zilei de ieri, acționând în baza unei informații, oamenii legii au efectuat controlul specific, pe sensul de intrare în țară, unor persoane aflate într-un autoturism înmatriculat în Republica Bulgaria. Astfel, polițiștii de frontieră au descoperit asupra a două femei, 445 grame bijuterii din metal galben, brățări, lanțuri, inele, cercei și pandante, susceptibile a fi din aur. Persoanele în cauză nu declaraseră bunurile și nici nu aveau documente de proveniență sau autorizație de a efectua operațiuni cu metale prețioase.

"Femeile au declarat că bijuteriile aparțin șoferului autoturismului, numitul M.D., cetățean moldovean în vârstă de 23 de ani. Acesta a declarat că le-a achiziționat din Turcia, pentru uz personal, și nu deține documente de proveniență pentru bunurile în cauză. Bijuteriile, în valoare de aproximativ 72.200 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, urmând a fi predate la Trezoreria Constanța, iar polițiștii de frontieră l-au sancționat contravențional pe bărbat cu amendă în cuantum de 5.000 lei", precizează reprezentanții Gărzii de Coastă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5703 secunde