Aplicație prin care cetățenii europeni din Regatul Unit pot solicita reședință permanentă după Brexit
2071
Articole recomandate
Poliţist testat la intrarea în serviciu, depistat că ar fi utlizat substanţe psihoactive
25 Aprilie 2024
Marile rețele comerciale din România se alătură campaniei „Fii curat la volan!”. Primele locații vizate, în capitală și pe litoral
25 Aprilie 2024
Fetiţă de nici doi ani, ucisă de biluţe magnetice. Ce spun reprezentanţii ANPC despre siguranţa jucăriilor
25 Aprilie 2024
Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în dosarul Mineriadei
25 Aprilie 2024
250 de polițiști așteptați la protestul din fața IPJ Constanța
25 Aprilie 2024
Guvernul britanic lansează luni aplicația mobilă cu ajutorul căreia cetățenii europeni stabiliți în Regatul Unit pot solicita reședința permanentă după Brexit.
În Regatul Unit trăiesc în prezent aproape 3,5 milioane de cetățeni ai altor state din Uniunea Europeană. Aceștia trebuie să solicite statutul de rezident permanent (așa-numitul "settled status") pentru a putea munci în continuare în țară și pentru a beneficia de asistența socială, după ce aceasta nu va mai fi membră a UE.
Utilizatorii trebuie să își fotografieze pașapoartele biometrice și fața pentru a-și confirma identitatea. Apoi sunt direcționați spre un site de Internet unde își înregistrează adresa și își pot da acordul pentru verificarea situației fiscale, pentru confirmarea adresei. Ei trebuie să își declare cazierul judiciar, iar condamnările pentru infracțiuni grave pot duce la respingerea cererilor de reședință, potrivit news.ro.
Aplicația nu funcționează încă și pe iPhone, dar sunt în curs negocieri cu Apple pentru a permite și accesul utilizatorilor telefoanelor respective. Testarea s-a făcut în noiembrie și decembrie cu datele a 30.000 de persoane. Home Office (ministerul de interne) a anunțat primele rezultate: 81% din cereri au fost rezolvate în maximum o săptămână, iar circa 10% au rămas nesoluționate la trei săptămâni după încheierea testului. Niciun dosar nu a fost respins. Pentru a face față activității, au fost angajate 1900 de persoane. AFP menționează că potrivit unor estimări s-ar putea înregistra până la 6000 de cereri pe zi.

Procedura costă 65 de lire sterline (aproximativ 74 de euro), adică prețul unui pașaport, dar pentru cei care au deja statutul de rezident permanent este gratuită.
Din 30 martie, cererile vor putea fi trimise și prin poștă sau depuse la administrațiile locale.
În cazul în care se va ajunge la un acord între Londra și Bruxelles privind Brexit-ul, cetățenii europeni stabiliți în Regatul Unit înainte de sfârșitul lui 2020 vor putea cere drept de ședere permanent; termenul-limită pentru depunerea cererilor ar urma să fie 30 iunie 2021. În lipsa unu acord, termenul-limită pentru cereri va fi 31 decembrie 2020.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Luni, 26 Noiembrie 2018
Miercuri, 16 Ianuarie 2019
Marţi, 08 Ianuarie 2019
Vineri, 21 Decembrie 2018
Joi, 20 Decembrie 2018
Vineri, 14 Decembrie 2018
Vineri, 14 Decembrie 2018
Marţi, 11 Decembrie 2018
Marţi, 11 Decembrie 2018
Miercuri, 28 Noiembrie 2018