Ani de închisoare pentru constănțeanul care și-a ucis un angajat

391
Ani de închisoare pentru constănțeanul care și-a ucis un angajat - condamnatinchisoare-1576624709.jpg

Articole de la același autor

Un constănțean condamnat la închisoare pentru lovituri cauzatoare de moarte a fost depistat de polițiștii Serviciului Investigații Criminale și escortat la închisoare. 


Este vorba despre Corneliu A., de 55 de ani, din Constanța, care a fost condamnat de magistrații constănțeni la șase ani de închisoare cu executare, fiind acuzat că și-a omorât în bătaie un angajat. 


Potrivit anchetatorilor, în octombrie 2018, bărbatul l-a lovit pe angajat cu pumnii, victima a căzut și s-a lovit la cap. Ulterior, în încercarea de a ascunde cele întâmplate, suspectul a cerut sprijinul unui vecin, spunând că a prins un hoț, pe care l-ar fi lovit. Mai târziu, când a realizat că vecinul a sunat la Poliție, suspectul a susținut că pe victimă a lovit-o de fapt trenul și chiar a încercat să-i inducă în eroare pe oamenii legii, afirmând că victima își revenise. În urma loviturilor primite, victima a decedat în cursul nopții. 
Constănțeanul a fost acuzat de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, iar ieri, a ajuns la Penitenciarul Poarta Albă. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3263 secunde