Anchetă pentru ucidere din culpă după ce un bebeluș a fost ars de viu, într-un incendiu

355

Articole de la același autor

Tragedie într-o familie din comuna Cogealac. Un bebeluș de opt luni a ars de viu într-un incendiu care a cuprins locuința. Polițiștii au demarat o anchetă penală pentru ucidere din culpă. 


Un apel la numărul unic de urgență 112, dat în dimineața zilei de sâmbătă, 7 decembrie, în jurul orei 8.40, anunța un incendiu violent într-o locuință din comuna Cogealac, de pe strada Morii. La fața locului au ajuns două autospeciale de stingere, cu apă și spumă, ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Dobrogea", dar și o ambulanță SMURD. Pompierii au constatat că focul se extinsese la întreaga locuință, formată din două camere, și a mistuit totul. Acțiunea a durat aproximativ 30 de minute, dar nu a mai putut fi salvat nimic.


Incendiul a făcut și o victimă, un bebeluș de opt luni, care se afla în locuință în momentul izbucnirii flăcărilor. Polițiștii au demarat o anchetă, pentru a se stabili cu exactitate împrejurările în care s-a întâmplat nenorocirea. Din primele informații, mama ar fi făcut focul într-o sobă improvizată, în dimineața zilei respective, în jurul orei 7.00. Ulterior, a afirmat femeia, ar fi plecat la o vecină, pentru a cere o pâine, având în vedere că situația financiară a familiei este una precară, aceasta fiind nevoită să crească singură trei copii, de 4 ani, 2 ani și jumătate și bebelușul de opt luni. Tatăl copiilor se află în prezent în închisoare, au arătat anchetatorii. 


Copiii au rămas singuri acasă, iar în momentul în care a revenit, femeia a constatat că locuința era cuprinsă de incendiu, copiii mai mari reușind să iasă din casă. Potrivit oamenilor legii, mama a încercat să intre înapoi în casă, pentru a-l salva pe bebeluș, dar nu a mai reușit să ajungă până la el. Aceasta a suferit mai multe arsuri pe corp și căile respiratorii, fiind transportată la spital, pentru a primi îngrijiri medicale. De asemenea, și bunica copiilor a avut nevoie de atenție medicală, suferind un atac de panică. 


Din primele cercetări, se pare că focul ar fi izbucnit de la soba improvizată, care era amplasată prea aproape de materiale inflamabile. Polițiștii constănțeni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5336 secunde