Anchetă penală după incendiul care a devastat o hală cu materiale de construcții

de Florentina BOZÎNTAN Marţi, 26 Mai 2020 206
Investigațiile preliminare realizate de oamenii legii, în urma incendiului izbucnit, duminică, în incinta societății COMCM de pe Bulevardul Aurel Vlaicu, din municipiul Constanța, arată că flăcările ar fi fost cauzate, cel mai probabil, de o „flacără deschisă în spațiu închis”. De altfel, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prin incendiere și se fac cercetări pentru găsirea vinovaților.

Reamintim că duminică dimineață, în jur de ora 11.00, în Constanța s-a dat alarma, după ce un fum negru și înecăcios a invadat zona variantei de ocolire a orașului. Nu mai puțin de 33 de pompieri, cu patru autospeciale de stingere și o autoscară, dar și un echipaj SMURD au ajuns la fața locului și au reușit să stingă flăcările înainte de a se extinde. Chiar și așa, au fost distruse un vehicul, un atelier în aer liber de aproximativ 60 metri pătrați, și hala în care erau materiale de construcție. Din cauza degajării mari de fum, pompierii au transmis constănțenilor un mesaj prin sistemul RO-ALERT prin care i-au atenționat să închidă geamurile sau să evită să iasă din locuințe. 



Taguri

Alte ştiri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei