ANCHETĂ CLASATĂ în cazul TRAGEDIEI de pe lacul Siutghiol, când au murit PATRU SALVATORI!

410
ANCHETĂ CLASATĂ în cazul TRAGEDIEI de pe lacul Siutghiol, când au murit PATRU SALVATORI! - elicoptersmurdprabusit20-1576497570.jpg

Articole de la același autor

Au trecut cinci ani de la tragedia de pe lacul Siutghiol, când au murit patru salvatori, doi piloți și două cadre medicale: medicul Laura Vizireanu, asistenta medicală Gabriela Camelia Harton, pilotul comandor Petre Cătuneanu și copilotul căpitan Ginel Claudiu Crăcănel. Între timp, dosarul privind prăbușirea aparatului de zbor a fost clasat, printr-o ordonanță întocmită de Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Astfel, potrivit anchetatorilor, s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, privind acțiunile sau inacțiunile pilotului și copilotului, care au avut drept urmare decesului dr. Laura Vizireanu și asistentei medicale Gabriela Camelia Harton, "întrucât a intervenit decesul făptuitorilor". Totodată, s-a dispus clasarea cauzei pentru ucidere din culpă cu privire la activitățile operatorilor de la Biroul Răspuns Unic de Urgență 112, vizând preluarea apelurilor de urgență și alertarea structurilor specializate de intervenție, dar și cu privire la activitățile celorlalte instituții implicate.

Reprezentanții parchetului arată că împotriva soluțiilor de clasare nu au fost formulate plângeri în procedura prealabilă. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7778 secunde