Amenzi usturătoare date de pompieri în urma unor controale pe litoral

203
Amenzi usturătoare date de pompieri în urma unor controale pe litoral - amenzi-1525276907.jpg
Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Dobrogea" al județului Constanța a derulat o serie de acțiuni inopinate de verificare la obiective de alimentație publică cu afluență mare de persoane. Controlul a avut loc în perioada 27 aprilie - 1 mai. 


Astfel, în această perioadă, în stațiunile turistice de pe litoralul Mării Negre au fost efectuate controale în 19 obiective de turism și alimentație publică, după cum urmează: 16 obiective de alimentație publică (cluburi, discoteci, restaurante), trei amenajări temporare pentru festivaluri, concerte. 


În aceste locații, pentru asigurarea normelor de apărare împotriva incendiilor, dar mai ales pentru preîntâmpinarea apariției acestora, au fost desfășurate activități preventive pe timpul cărora au fost depistate 92 de deficiențe. De asemenea, au fost aplicate 83 de sancțiuni, respectiv 61 de avertismente și 22 de amenzi contravenționale în cuantum de 110.000 lei.


Deficiențele constatate nu s-au încadrat în prevederile HG 915/2015 privind Stabilirea criteriilor pentru oprirea funcționării ori utilizării construcțiilor sau amenajărilor determinate de încălcarea gravă a cerinței de securitate la incendiu.


Principalele nereguli au constat în: instalații electrice defecte sau exploatate necorespunzător, deficiențe de ordin organizatoric la nivelul obiectivelor controlate, neîntreținerea instalațiilor de stingere a incendiilor, neverificarea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, neorganizarea corespunzătoare a instructajului în domeniul situațiilor de urgență, neafișarea/neactualizarea planurilor de evacuare în caz de incendiu.


De asemenea, s-au desfășurat sesiuni de informare a personalului cu atribuții în domeniul situațiilor de urgență de la operatori economici, acțiuni de diseminare a informațiilor de natură preventivă cetățenilor.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4676 secunde