Alcool și viteză la volan! Șofer din Constanța, reținut de polițiști

216
Alcool și viteză la volan! Șofer din Constanța, reținut de polițiști - soferretinut-1579638737.jpg

Articole de la același autor

Un bărbat de 36 de ani a fost reținut, ieri, de polițiștii, fiind acuzat că a condus beat și cu viteză, provocând un accident rutier în urma căruia două persoane au fost rănite. 


Accidentul rutier a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 17 spre 18 ianuarie, pe strada Baba Novac din municipiul Constanța. Bărbatul circula dinspre b-dul Aurel Vlaicu și, ajuns la intersecția cu strada Dezrobirii, a intrat în plin într-un autoturism aflat în zonă. Mașina lovită fusese implicată, cu puțin timp în urmă, într-un alt incident rutier, soldat doar cu pagube materiale. În momentul impactului, la volanul autoturismului lovit se afla un tânăr de 19 ani. Mașina avariată a fost proiectată într-un bărbat de 43 de ani, care se afla în fața vehiculului. În urma accidentului, atât pietonul, cât și un pasager din primul autoturism au ajuns la spital, cel dintâi având răni grave. 


În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că șoferul acuzat avea 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat și nu a oprit la indicatorul "Stop", conform regulilor rutiere. Ieri, acesta a fost reținut și a fost dus în fața instanței de judecată, care a dispus măsura controlului judiciar. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6661 secunde