Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Eveniment

Afaceri ilegale pe seama Covid-19: diluant și lichid de parbriz în loc de spirt!

Ştire online publicată Miercuri, 25 Martie 2020
de Florentina BOZÎNTAN

Interesul tot mai crescut al românilor de a achiziționa produse prin care să prevină infectarea cu coronavirus a dat idei și celor dornici să facă bani prin orice mijloace, inclusiv ilegale! Polițiștii au descoperit că mai multe persoane fizice și juridice din București și mai multe județe au pus în vânzare recipiente în care pretindeau că se afla alcool sanitar, dar în fapt diluant sau soluție de parbriz.

Polițiștii au efectuat mai multe activități de verificare pe linia comercializării dezinfectanților medicali. Cu această ocazie, în Prahova, Argeș și Ilfov au fost indisponibilizate aproximativ 3.000 de recipiente alcool sanitar, a câte 500 ml, despre care exista suspiciunea că nu reprezintă în realitate un produs sanitar.

„Datele menționate pe etichetă nu corespundeau realității. Totodată, produsul nu are un miros specific spirtului medicinal sau unui alcool sanitar, ci emană un miros puternic asemănător diluantului, existând astfel riscul de a pune în pericol sănătatea consumatorilor”, au transmis polițiștii.
Drept urmare, o societate din Ploiești a fost „călcată” de polițiștii de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate.

În continuarea investigațiilor, ieri, polițiștii din Prahova au efectuat trei percheziții la domiciliile unor persoane bănuite de falsificare sau substituire de produse.

„Au fost descoperite mai multe PET-uri având aplicate etichetă cu inscripția «Alcool sanitar - dezinfectant pentru uz extern», despre care există suspiciunea că nu reprezintă în realitate un produs sanitar, neavând miros specific”, au precizat polițiștii.

De la locațiile percheziționate, au fost ridicate sticle de 500 ml etichetate și 244 PET-uri a câte cinci litri cu etichetă specifică soluției de parbriz.

PUBLICITATE
Citeşte şi
Experți americani au găsit urme de coronavirus în cabinele navei Diamond Princess, la 17 zile după ce nava a fost evacuată, arată un raport al Centrului pentru Prevenirea ...
Pandemia de coroanvirus se extinde pe toate continentele, însă statul african Malawi nu a raportat până acum niciun caz. În ciuda acestui fapt, președintele Peter Mutharika a ...
În această seară, în jurul orei 19:30, pe Aeroportul Internațional "Mihail Kogălniceanu" Constanța, a aterizat un nou avion din Italia (Roma), parte din transporturile ...
Alte ştiri din sectiunea Eveniment
Pandemia de COVID-19 nu trebuie să fie un „cec în alb” pentru încălcarea drepturilor omului, în condițiile în care în unele țări această criză este deja folosită ...
Problema spitalelor afectate în mod sistemic de răspândirea infecțiilor cu COVID-19 în rândul personalului medical este una "gravă", "de maximă urgență" și care cere măsuri ...
Un medic și un ambulanțier din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Constanța au intrat în izolare, după ce, în noaptea de miercuri spre joi, au ...
Polițiștii constănțeni au demarat o anchetă pentru a stabili împrejurările în care și-a găsit sfârșitul un bărbat de 69 de ani, din Mangalia. Trupul ...
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sunt deciși să întrerupă „traseul” folosit de dealerii ...
Amenzile aplicate, zilele acestea, pentru nerespectarea restricțiilor impuse de ordonanțele militare vor duce, după încetarea stării de urgență, la blocarea ...
O echipă din Ministerul Apărării Naționale, formată din patru militari - locotenent-colonel medic Constantin Vlase - manager, maior medic Bogdan Ion Țambrea - director ...
Gruparea navală permanentă a Alianței Nord Atlantice SNMG-2 (Standing NATO Maritime Group), din care face parte și fregata „Regina Maria”, își continuă ...
În ultimele săptămâni de misiune, militarii români aparținând rotației a VI-a a Detașamentului de Apărare Antiaeriană „Liliecii Negri” dislocat în nord-estul Poloniei ...
Partenerul American din Batalionul 1/Regimentul 87 Infanterie (Divizia 10 Munte) a organizat, în Baza Aeriană Kandahar, competiția „Kandahar Klassic Summit Vipers ...
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța anchetează două persoane acuzate de zădărnicirea combaterii bolilor. Potrivit procurorilor, ancheta are ca obiect ...
Un bărbat din localitatea argeșeană Călinești, care și-a lovit intenționat concubina cu mașina, a fost reținut de polițiști pentru tentativă de omor calificat, potrivit ...
Polițiștii de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Mangalia au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii ...
Polițiștii constănțeni au întocmit dosare penale mai multor șoferi, surprinși la volan deși erau sub influența băuturilor alcoolice ...
Serviciul Salvamont Salvaspeo a anunțat, joi, că doi turiști din municipiul Reghin au fost atacați de un urs pe vârful Rusca din Călimani, la o altitudine de 1850 de metri, unul ...
5.202 de cazuri de persoane infectate cu virusul Covid-19 au fost confirmate, până în prezent, pe teritoriul țării noastre.Grupul de Comunicare Strategică a prezentat noul bilanț ...
Polițiștii și cadrele medicale au fost solicitați pe DJ 391, în apropiere de localitatea constănțeană Cotu Văii, unde în urmă cu puțin timp a avut ...
Comandamentul Flotei și unitățile militare subordonate pe linie de garnizoană contribuie la efortul de prevenire și limitare a răspândirii COVID-19, prin ...
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Tulcea au dispus reținerea pe o perioadă ...
Cadrele didactice ale Universității Maritime din Constanța sunt alături de rectorul instituției, prof. univ. dr. ing. Cornel Panait, în greaua pierdere pricinuită de decesul mamei ...
Social Politică Sănătate
Eveniment Sport Cultură-Educație
Actual Economie Fun
Arhiva