Acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere la nivel cu calea ferată

84
26 de infracțiuni au fost constatate și aproximativ 3.750 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate de polițiști, în timpul unei acțiuni desfășurată în cursul zilei de ieri, la nivel național. Peste 100 de permise de conducere auto au fost reținute în vederea suspendării, pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată. 

Ieri, Direcția Rutieră și Direcția de Poliție Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române au desfășurat o acțiune, la nivel național, pentru prevenirea și reducerea numărului accidentelor de circulație soldate cu victime omenești ce au loc la trecerile la nivel cu calea ferată.

La acțiune au participat 921 de polițiști de la rutieră și 192 de polițiști de la transporturi, fiind verificate 7.454 de autovehicule.

În cadrul acțiunii, polițiștii au aplicat 3.746 de sancțiuni contravenționale, dintre care 485 pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată, 3.207 sancțiuni pentru alte abateri prevăzute de legislația rutieră și 4 pentru abateri prevăzute de alte acte normative.

De asemenea, polițiștii au reținut 277 de permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumul public, iar pentru defecțiuni tehnice sau dotări suplimentare au fost reținute 89 de certificate de înmatriculare.

Din totalul permiselor de conducere, 102 au fost reținute pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată, 35 pentru efectuarea manevrei de depășire pe trecerile la nivel cu calea ferată și la mai puțin de 50 m înainte de acestea și 140 permise de conducere au fost reținute pentru alte abateri prevăzute de legislația rutieră.

Totodată, în cadrul acțiunii, polițiștii au constatat 26 de infracțiuni la regimul circulației.

Precizăm faptul că la data de 6 februarie a.c., nu s-au produs accidente de circulație soldate cu vătămări de persoane sau pagube materiale la trecerile la nivel cu calea ferată. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 07 Februarie 2013
Stire din Eveniment : Accident rutier la Constanța
Joi, 07 Februarie 2013
Stire din Eveniment : A intrat cu mașina în gard
Miercuri, 06 Februarie 2013
Stire din Eveniment : Carambol la ieșire din Constanța
Marţi, 05 Februarie 2013
Stire din Eveniment : Carambol la ieșire din Constanța
Pagina a fost generata in 0.4871 secunde