Accident teribil: un motociclist fără permis a intrat în plin într-un microbuz!

257

Articole de la același autor

Un tânăr de 24 de ani este anchetat penal, după ce a condus o motocicletă, deși nu avea permis, ba mai mult, a provocat și un accident rutier. 


Incidentul a avut loc, marți dimineață, în jurul orei 10.00, pe DJ 392, la ieșire din localitatea constănțeană Plopeni spre Movila Verde. Tânărul se afla pe o motocicletă și rula cu viteză spre ieșirea din localitate, când, la un moment dat, a intrat în partea laterală a unui microbuz de transport persoane. La fața locului a fost solicitat elicopterul SMURD, pentru a se putea interveni cât mai rapid, având în vedere atât distanța considerabilă până la cel mai apropiat spital, cât mai ales faptul că motociclistul a fost rănit. Cadrele medicale ajunse la fața locului au stabilit că tânărul a suferit un traumatism cranio-cerebral și răni la nivelul membrelor, dar starea lui era stabilă. 


Potrivit anchetatorilor, motociclistul a intrat în plin în microbuzul de transport persoane, care se afla staționat pe partea dreaptă a carosabilului, în momentul în care șoferul urma să efectueze manevra de întoarcere. Cercetările au scos, de asemenea, la iveală faptul că motociclistul nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar motocicleta pe care se afla nu era înmatriculată. În consecință, polițiștii au deschis un dosar penal pe numele lui. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1592 secunde