Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Eveniment

ACCIDENT RUTIER MORTAL, după ce un șofer s-a răsturnat cu mașina

Ştire online publicată Vineri, 14 Decembrie 2018

Șoferul unui autotren și-a pierdut viața într-un accident de circulație care a avut loc vineri dimineața pe DN 7, la intrarea în localitatea hunedoreană Gothatea, după ce autovehiculul s-a răsturnat în afara părții carosabile, iar conducătorul auto a rămas încarcerat în cabină.

Potrivit primelor date ale polițiștilor, victima are 40 de ani și este din județul Prahova, iar TIR-ul, care transporta carne și se deplasa spre Arad, este înmatriculat în județul Argeș.

"Traficul rutier nu este afectat. Cauza accidentului va fi stabilită de polițiști, în urma cercetărilor", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, Bogdan Nițu.

La fața locului intervin pompierii militari de la secția Ilia, specializați în acordarea primului ajutor și descarcerare. De asemenea, este prezent și un echipaj al companiei de drumuri naționale care desfășoară acțiunile necesare pentru ridicarea camionului și așezarea acestuia în poziție normală pe carosabil, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara, scrie Agerpres.

PUBLICITATE
Citeşte şi
Un adolescent în vârstă de 16 ani din Malaezia a murit electrocutat în timp ce avea în urechi căștile de la telefonul conectat la priză. Incidentul s-a petrecut în timp ce băiatul ...
Cinci tineri și-au pierdut viața lângă Vadu Moldovei, în noaptea dintre sâmbătă spre duminică. Mașina lor a fost strivită de un TIR, niciunul dintre ei neavând vreo ...
 La data de 9 decembrie a.c., în jurul orei 22.10, un tânăr, în vârstă de 20 ani de ani, a condus un autoturism pe DN 3, dinspre Constanța către Valu lui Traian, pe ...
Alte ştiri din sectiunea Eveniment
Compania de turism care a lansat un concurs prin care încurajează mersul la vot pe 26 mai are dosar penal. Anunțul a fost făcut joi de un reprezentant. Săptămâna trecută ...
Darius Vâlcov, consilierul premierului Viorica Dăncilă, este urmărit penal de DIICOT, pentru că a publicat pe Facebook protocolul secret din 2016, citând surse ...
Polițiștii constănțeni sunt pe urmele unor indivizi care au vandalizat în timpul nopții un utilaj folosit pentru asfaltarea străzii Zefirului din cartierul ...
Ambulanța Constanța a fost solicitată să intervină, de urgență, pe strada Traian, la blocul B2. Din primele informații, o femeie de 40 de ani, posibil cu probleme psihice ...
În perioada 13.05.2019- 22.05.2019, polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice au executat acțiuni tematice pe linia depistării și ...
Un accident rutier s-a petrecut pe strada Lahovary, colț cu Călărași. Este vorba despre un accident ușor, pe fondul neacordării de prioritate.Patru autoturisme sunt ...
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, coordonați de procurorul învestit în cauză din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au continuat cercetările ...
Pentru remedierea unor avarii survenite astăzi, 23 mai, pe rețeaua de alimentare cu apă din municipiul Constanța, s-a impus restricționarea traficului auto ...
Un tânăr de 23 de ani a amenințat, miercuri, cu un cuțit un elev de clasa a XII-a chiar în fața sălii de sport a unui liceu din Botoșani. Angajații școlii au sunat la 112, iar ...
Un accident de circulație mortal a avut loc, miercuri după-masa, între localitățile Suseni și Brâncovenești, județul Mureș. Două persoane au murit și patru au fost rănite în ...
Vicepreședintele UDMR Anna Horvath, fost viceprimar al municipiului Cluj-Napoca, a fost condamnată definitiv, astăzi, de Înalta Curte de Casație și Justiție la 2 închisoare cu ...
Jurnaliști români, dar și reprezentanți ai presei din Bulgaria au asistat, astăzi, la Baza Aeriană Boboc din județul Buzău, la lansări de parașutiști și containere, dar și la o ...
O vastă rețea europeană de crimă organizată a fost destructurată într-o operațiune comună a poliției din mai multe state europene, ce a dus la arestarea a 22 de suspecți, a ...
Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban, continuă reabilitarea străzilor din oraș.După ce au fost finalizate lucrările de amenajare a trotuarelor și ...
Elevul unei școli din orașul Brăila a fost diagnosticat cu TBC, iar medicii vorbesc despre încă un caz, aflat în curs de confirmare. De asemenea, luna trecută, la unitatea de ...
Soția lui Mihai Constantinescu vrea să-l tranfere pe artist în străinătate, anunță România TV. Din păcate, ea a fost refuzată deja de mai multe clinici din Europa pe motiv că ...
Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Constanța anunță că, începând cu data de 23 mai, de la ora 8.00, se va închide traficul rutier pe DN 22H, în ...
UPDATE -  Arhiepiscopia Tomisului a oferit, azi, un punct de vedere referitor la preotul bănuit de pornografie infantilă."Urmare a acuzelor de pornografie infantile ...
Un accident rutier s-a produs în Ploiești, miercuri dimineața, puțin după ora 6.00.Din primele cercetări ale polițiștilor, un autoturism ar fi pătruns în ...
Un incendiu puternic a izbucnit în localitatea Eforie Nord. Din primele informații, arde acoperișul unei case. În jur de 150 de metri sunt cuprinși de flăcări.Pompierii sosiți de ...
Social Politică Sănătate
Eveniment Sport Cultură-Educație
Economie Actual Fun
Tehnologie Arhiva