Accident rutier mortal cu o ambulanță

516

Articole de la același autor

Un bărbat de 81 de ani și-a pierdut viața, joi seară, după ce a fost lovit de o mașină. Tragedia s-a petrecut pe bulevardul Tomis, în zona Dede-man. Bărbatul a fost spulberat de o autospecială a Serviciului de Ambu-lanță Județean. 


Potrivit anchetatorilor, un bărbat de 64 de ani se deplasa cu o ambulanță dinspre strada Dumbrăveni către bulevardul Aurel Vlaicu. În momentul în care a ajuns în dreptul magazinului Dedeman, șoferul a lovit un bărbat care a traversat strada prin loc nepermis și fără să se asigure. Cadrele medicale au coborât imediat din mașină și i-au acordat primul ajutor victimei. De asemenea, aceștia au cerut intervenția unei alte autospeciale. În urma impactului, șoferului de pe ambulanță i s-a făcut rău și a avut nevoie și el de îngrijiri medicale. Medicii s-au chinuit minute în șir să resusciteze victima, dar eforturile au fost zadarnice. La fața locului au ajuns și agenții de la Rutieră care au demarat o anchetă în acest caz. 


"Ambulanța se deplasa în regim normal, se întorcea de la o intervenție fără semnale acustice sau luminoase în funcțiune și nu transporta niciun pacient", au pre-cizat reprezentanții Serviciului Poliției Rutiere Constanța.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 13 Februarie 2016
Stire din Eveniment : Grav accident rutier!
Joi, 11 Februarie 2016
Stire din Eveniment : Accident rutier în Constanța
Pagina a fost generata in 1.3034 secunde