ACCIDENT RUTIER GRAV!. Doi copii au fost PROIECTAȚI prin parbriz. Unul A MURIT

14867

Articole recomandate

Un șofer băut, care a intrat cu mașina pe contrasens, a produs un grav accident azi-noapte pe drumul care leagă București de Târgoviște. A izbit frontal o mașină care circula regulamentar. Doi copii care se aflau în autoturism, și care nu purtau centuri de siguranță, au fost proiectați prin parbriz, iar unul a murit pe loc. În total, salvările au dus la spital cinci răniți în urma puternicului impact.


"Atât conducătorul auto, cât și pasagerul din dreapta au rămas încarcerați și a fost necesară extragerea acestora și stabilizare ulterioară. Victimele erau conștiente, însă prezentau multiple leziuni și inclusiv facturi ale membrelor. Copiii care se aflau pe bancheta din spate au fost aruncați și au fost găsiți la o distanță de 6-7 metri față de locul impactului, unul dintre aceștia fiind decedat", a declarat Daniel Vasile, purtotor de cuvânt al ISU București - Ilfov.

"Din păcate, este vorba de un copil în vârstă de 7 ani", a precizat Gabriel Onofrașc, șef Serviciul Rutier Ilfov.


În mașina care circula regulamentar se aflau două femei care au fost și ele rănite grav. În total, cinci persoane au fost transportate la spital.

Anchetatorii spun că șoferul care a provocat accidentul se urcase băut la volan.

"Înainte de a fi transportat la spital, șoferul autovehicului vinovat a fost testat cu aparatul etilotest, 0,64 alcool pur în aerul expirat", a adăugat șeful Serviciul Rutier Ilfov.

Polițiștii au deschis pe numele acestuia un dosar penal pentru alcoolemie, ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, transmite Digi24.ro.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7123 secunde