Accident grav provocat de un tânăr beat care conducea cu o mână în ghips: 6 tineri au fost răniți

de Cuget Liber Luni, 27 Noiembrie 2017 1349
Șase tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani, au fost răniți în urma unui accident produs în această dimineață pe DJ 244 A, între localitățile Roșiești și Gara Roșiești. Tineri se întorceau de la discotecă. Șoferul vinovat de producerea accidentului era beat criță și a fugit locul accidentului, lăsându-și iubita la fața locului, potrivit Adevarul.


Tineri se întorceau de la Popasul Stâna Costești, de la discotecă. La un moment dat, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, conducătorul auto, un tânăr de 29 de ani, care avea o mâna fracturată imobilizată în ghips, a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-un copac de pe marginea drumului.

În urma impactului violent mașina, toți pasagerii din autoturism au fost răniți. Aflându-se în stare de ebrietate, conducătorul auto a părăsit locul accidentului împreună cu alți doi tineri, care la rândul lor au fost răniți. La locul accidentului au rămas doi dintre tinerii răniți și iubita șoferului.

Două ambulanțe s-au deplasat în zonă pentru a transporta răniții la spital. Tinerii răniți care plecaseră de la locul accidentului au fost găsiți de polițiști și ambulanțieri la domiciliile lor din Roșiești. Aproape două ore au căutat ambulanțierii pe ulițele din sat pentru a-i găsi pe răniți. Aceștia au suferit traumatisme și fracturi, fiind internați la Spitalul Județean de Urgență Vaslui.

Conducătorul auto a fost identificat ulterior de polițiști, acesta a fost testat cu etilotestul, iar rezultatul a confirmat că se afla sub influența băuturilor alcoolice, având o alcoolemie de 0,74 mg alcool pur în aerul expirat.

Pe numele șoferului a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului, fără încuviințarea organelor de cercetare, și conducere sub influența băuturilor alcoolice.



Taguri

Alte ştiri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei