A treia zi de atmosferă electrizantă, la UNTOLD 2017. Armin van Buuren urcă, pentru al treilea an la rând, pe scena principală

569
A treia zi de atmosferă electrizantă, la UNTOLD 2017.  Armin van Buuren urcă, pentru al treilea an la rând, pe scena principală - oameni-1501935139.jpg

Articole recomandate

Armin van Buuren, Marshmello și Hurts vor urca pe scena Festivalul Untold în a treia zi de distracție. DJ-ul olandez vine pentru a treia oară la Cluj, iar anul trecut a mixat aproape cinci ore, până la ora 7 dimineața.

"Fără oameni și fără fanii mei, aș fi doar cineva care încearcă să se distreze singur. Aceasta este esența festivalurilor și aceste evenimente funcționează pentru că muzica unește oamenii cu adevărat", le spunea, anul trecut, DJ-ul olandez Armin van Buuren jurnaliștilor de ce a îngenuncheat în fața fanilor săi. 






La Untold 2016, lui Armin van Buuren nu-i venea să creadă că la ora 7.00 pe stadion erau circa 40.000 de oameni. DJ-ul a mai declarat că show-ul de la Untold a fost unul dintre cele mai bune ale anului. 


Untold 20717, un spectacol de vis


În prima seară de distracție la Untold 2017 au urcat pe Dragon s Nest, scena principală a festivalului, Hardwell, Axwell&Ingrosso, MØ, Charli XCX, Dillon Francis, Sven Vath, Dubfire. 




În a doua seară: Ellie Goulding, Dimitri Vegas&Like Mike, Tujamo, Jasmine Thompson, Don Diablo, Lost Frequencies, Solomon. 




Sâmbătă, 5 august, concertează Armin van Buuren, Marshmello, Tinie Tempah, Hurts, Sunnery James&Ryan Marciano, Sander van Doorn, Loco Dice, Chris Liebing. În ultima seară de distracșie vor urca pe scenele festivalului Martin Garrix, Afrojack, Steve Aoki, Alan Walker, Example&DJ Wire, Redfoo, Jamie Jones, Steve Lawler și mulți alții. Festivalul Untold are loc la Cluj, între 3 și 6 august, pe o suprafață de peste 230.000 de metri pătrați, circa 200 de artiși vor performa pe 10 scene, cu un decor ce te poartă în lumea basmelor și poveștilor. 


 

Peste 76.000 de festivalieri au trecut în prima zi porțile Festivalului Untold 2017. Potrivit organizatorilor, artiștii care au concertat în prima seară a festivalului s-au arătat impresionați de scena principală, Dragon’s Nest și de numărul mare de fani. MØ, o artistică din Danemarca, a declarat înainte de spectacolul său că a auzit de la alți artiști numai lucruri bune despre publicul festivalului Untold: 


"Sunt atât de încântată că am șansa să urc pe scena festivalului UNTOLD. Sunt pentru prima dată în România, însă am auzit de la mai mulți artisti că festivalul este incredibil și că publicul din România este foarte călduros". Când a urcat pe scena mare a festivalului, DJ-ul american, Dillon Francis, a îmbrăcat tricoul echipei de fotbal Universitatea Cluj. 


Un gest similar l-a făcut Hardwell, un alt DJ, doar că în cazul său a fost vorba de tricoul echipei naționale a României. "Untold este unul din festivalurile mele preferate. Fanii de aici au o nebunie frumoasă și de fiecare dată mă primesc cu atât de multă căldură. Sunt de fiecare dată uluit de numărul incredibil de mare de fani pe care îi găsesc aici" a declarat Hardwell, potrivit organizatorilor. 






Deschiderea oficială a Untold 2017 a fost marcată cu focuri de artificii. Festivalul Untold este sold-out, iar toate abonamentele se află deja în buzunarele festivalierilor. Mai sunt doat bilete pentru o zi, dar într-un număr limitat, disponibile doar la punctul de vânzare bilete la intrarea în festival. Hardwell, Axwell&Ingrosso, MØ, Charli XCX, Dillon Francis, Sven Vath, Dubfire sunt numele "greilor" care au urcat în prima seară de Untold pe scena principală a festivalului. Show-ul de lumini ale reprezentațiilor artiștilor a fost completat de spectacolul de artificii. 




În timpul concertului lui Charli XCX, denumită "noua prințesă britanică a pop-ul alternativ", un grup de animatoare costumate în ton cu decorul de basm a festivalului, dansau pe aleea principală a Parcului Central. Unii participanți se opreau și imortalizau momentul. Puțin mai jos, alți curioși se prindeau într-o oră chiar în fața zonei dedicate spațiului românesc.



Untold 2017 are cea mai mare scenă din România


Festivalul se desfășoară pe o suprafață de peste 230.000 de metri pătrați, iar scena principală, Dragon s Nest, este mai mare scenă a unei producții din România.




"Scena principală, Dragon’s Nest va fi și în acest an cea mai mare scenă a unei producții din România, având dimensiuni impresionante: 100 de metri lățime și peste 35 de metri înălțime. Toate cele 10 scene din festival au câte o poveste și un design deosebit la care au lucrat zeci de arhitecți, ingineri, ilustratori și sute de oameni din echipele tehnice, care au ajutat la montarea lor. UNTOLD 2017 înseamnă REAL LIFE-FANTASY și se transformă într-o lume magică plină de personaje fantastice", afirmau organizatorii festivalului. 






Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5983 secunde