A fost emisă autorizația de construire a SENSULUI GIRATORIU de la LUMINA!

419
A fost emisă autorizația de construire a SENSULUI GIRATORIU de la LUMINA! - photo20200528084528-1590646395.jpg
Pași decisivi au fost făcuți în vederea realizării sensului giratoriu de la intrarea în localitatea Lumina, dinspre DN 22, a anunțat prefectul George Niculescu.


"În 40 de secunde, doar câțiva metri parcurși. Dacă acum mașinile care ajung la intersecția de la ieșirea din comuna Lumina stau minute întregi până își pot continua drumul, situația se va schimba radical. Asta pentru că am făcut pași decisivi în realizarea unui sens giratoriu la intersecția DN22 cu DJ226, care va fluidiza considerabil traficul. Ieri a fost emisă autorizația de construire, urmând ca lucrările propriu-zise să înceapă în cel mai scurt timp posibil. Șoferii nu vor mai pierde timp prețios, în special în plin sezon, atunci când se formează cozi de mașini, iar intersecția va fi una mult mai sigură, prin implementarea unei sistematizări rutiere atât de așteptate", a arătat prefectul.


"Impactul asupra traficului, de asemenea, va fi unul benefic, pentru că în zonă se creează ambuteiaje, în special în lunile de vară, pe fondul numărului mare de mașini care tranzitează cele două drumuri, pentru a ajunge în Mamaia și Năvodari", a adăugat acesta.


De precizat că locuitorii din Lumina au solicitat în repetate rânduri realizarea sensului giratoriu respectiv, mai ales după ce în zonă au avut loc mai multe accidente, unele soldate cu pierderi de vieți omenești.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.6409 secunde