Vreme perfectă la munte! Cine dă o fugă, până de Crăciun?

271
Vreme perfectă la munte! Cine dă o fugă, până de Crăciun? - azugapartiesorica-1355872536.jpg
Crăciunul este una dintre sărbătorile care se petrec, de regulă acasă, cu cei dragi. Dar până atunci mai avem un week-end la mijloc, cu destul de multă zăpadă la munte, așa că ar fi păcat să-l ratăm! "Încălzirea" pentru perioada care urmează o putem face pe Valea Prahovei, acolo unde ajungem, dacă suntem norocoși, în aproximativ șase ore. 


La Azuga, de exemplu, acum se schiază în condiții foarte bune, iar stratul de zăpadă ajungea, la începutul acestei săptămâni, și la 80 - 90 de centimetri. Toate cele trei pârtii de acolo îi așteaptă în spe-cial pe constănțenii care nu sunt neapărat ași într-ale schiatului. Și la Predeal, dar și la Sinaia sau în Poiana Brașov se schiază în condiții excelente, iar stratul de zăpadă ajunge, pe alocuri, chiar și la 100 de centimetri.

La ce să ne așteptăm în perioada imediat următoare? Meteorologii spun că la munte vremea va fi rece și între 20 - 24 decembrie, iar maximele termice medii vor fi cuprinse între - 6 și - 8 grade, așadar, deși puțin cam frig, măcar suntem siguri că pârtiile vor rămâne în stare bună. Temperatura aerului se va menține permanent la valori negative, noaptea. Astfel, valorile medii vor coborî sub pragul de ger în intervalul 20 - 25 decembrie. În primele zile ale acestei perioade vor fi și ninsori, slabe ce-i drept, care nu vor face însă decât să întregească peisajul feeric al acestui anotimp.

Partea bună este că pe sfârșitul acesta de săptămână și prețurile la cazare sunt ceva mai mici decât cele începând de duminică, luni, de când se așteaptă puzderie de turiști atât în stațiunile din Prahova, cât și în cele din Brașov. Lăsând hotelurile la o parte, bine de știut este faptul că în imediata apropiere a pârtiilor zeci de administratori de pensiuni și simpli particulari așteaptă la rândul lor turiștii, cu prețuri mai mult decât avantajoase și cu condiții acceptabile. La pensiuni de două, trei margarete, cazarea este acum, pentru două persoane, în jur de 100 - 120 de lei pe noapte, însă cei care nu pun atât de mare accent pe locul în care ajung să doarmă, pot apela la varianta localnicilor, mai ieftină cu câțiva zeci de lei.

Pe de altă parte, dacă abia acum plănuiți ca de Crăciun sau Revelion să ajungeți la munte, slabe șanse să mai găsiți cazare pe alese. Reprezentanții Asociației pentru Promovarea Turismului Prahova au declarat, ieri, că din estimările făcute până în acest moment au fost ocupate pentru Crăciun aproximativ 70% dintre cele 10.000 de locuri de cazare clasificate existente în Sinaia, Bușteni și Azuga.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 18 Decembrie 2012
Stire din Economie : O, brad frumos și... scump!
Miercuri, 19 Decembrie 2012
Stire din Eveniment : Poliția Română, la datorie de Crăciun
Luni, 17 Decembrie 2012
Stire din Cultură-Educație : Concert special de Crăciun
Pagina a fost generata in 0.4524 secunde