Vom avea o autostradă cap-coadă când Dumnezeu va conduce Ministerul Transporturilor!

606
Vom avea o autostradă cap-coadă când Dumnezeu va conduce Ministerul Transporturilor! - vomaveaoautostradacapcoada1-1562104735.jpg

Articole de la același autor

În anii ‘60 - ’80 ai veacului trecut, pe vremea industrializării și urbanizării socialiste a României, conducerea comunistă se mândrea că "țara e un imens șantier". Având sarcină de partid, artiștii preamăreau "mărețele împliniri" ale socialismului, în creațiile lor. La radio, din zori și până în crucea nopții, formația de muzică ușoară "Trio Grigoriu" cânta "Macarale". Versurile scrise chiar de ea sunau cam așa: "Macarale, râd în soare, argintii, macarale, în zori de zi". 


Și în anul 2019, țara este un imens șantier. Guvernele care s-au perindat la cârma României au deschis o mulțime de șantiere pentru construcția de autostrăzi și șosele, din care au finalizat prea puține. 
Iată, în anul 2016, guvernarea social-democrată nu a reușit să dea în folosință nici măcar un kilometru de autostradă. În 2017, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a recepționat numai 15,4 kilometri de autostradă, iar în 2018, lungimea autostrăzilor țării a crescut cu încă 60 de kilometri. Bilanțul pentru primul semestru din 2019 este zero și teamă îmi este că până la finalul anului nu se va schimba nimic. 
În schimb, Ministerul Transporturilor propune exproprieri peste exproprieri de terenuri pentru a face loc escavatoarelor și buldozerelor. Iată, de la începutul acestui an și până pe data de 1 iulie, s-au emis 14 proiecte de hotărâre de guvern privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată de pe traseul viitoarelor autostrăzi, șosele de centură și drumuri expres. 


Angajamentul premierului 
De la tribuna Congresului PSD, primul ministru Viorica Dăncilă a anunțat că guvernul pe care îl conduce va deschide un nou șantier și că, de această dată, lucrările vor fi duse la bun sfârșit: "În calitate de premier, mă angajez în fața dumneavoastră că vom face o autostradă cap-coadă. Suntem pregătiți să finanțăm acest proiect de la bugetul de stat. Nu vom mai tolera întârzieri. Proiectul va fi monitorizat de un departament aflat în subordinea premierului. Cine nu respectă termenele va pleca acasă, fără excepție". 
Dacă Viorica Dăncilă va reuși, până la sfârșitul mandatului, să îi dea țării autostrada promisă va fi mare minune. Până acum, niciun guvern n-a fost în stare să realizeze o autostradă de la un cap la altul, chiar și de numai 50 de kilometri lungime, în doar un an și jumătate. Păi, numai licitațiile, studiile de fezabilitate, proiectarea autostrăzii, exproprierile și obținerea tuturor avizelor durează pe puțin doi ani în România. Unde mai pui că bugetul țării este gol și că nu mai sunt bani de ajuns nici pentru salarii, darmite pentru investiții în infrastructură. Dar, până la urmă, 
ce ne costă să nu-i dăm crezare Vioricăi Dăncilă? Cine știe, o fi având premierul vreun as în mânecă! 


Autostrada din vis 
Astă noapte am visat că Dumnezeu a coborât pe pământ și, văzând cum guvernanții români se chinuiesc și nu sunt în stare să construiască măcar o șosea care să lege direct portul Constanța cu granița de vest a țării, a luat în mâini o bucată de stâncă, a mângâiat-o duios și a suflat peste ea. Și - ce să vezi! - din piatră a început să se reverse o autostradă cu patru benzi pe fiecare sens, cu tot cu poduri și viaducte, cu parcări și refugii, benzinării, restaurante și moteluri, bașca marcaje și indicatoare rutiere. Abia când a reușit să unească capetele de est și vest ale țării, șarpele din beton și asfalt și-a încetat înaintarea și a împietrit pe vecie. 
Văzând măreața lucrare a Domnului, soarele s-a oprit în înaltul cerului să o admire, iar luna, prizând de veste, a răsărit în plină zi. 
M-am trezit din minunatul vis și m-am rugat la icoana Maicii Domnului, făcătoarea de minuni, să-i dea gândul cel bun premierului Viorica Dăncilă și, la următoarea remaniere guvernamentală, să-i încredințeze Atotputernicului conducerea Ministerului Transporturilor. Doar atunci va avea România o autostradă cap-coadă! 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4133 secunde