Vine "pandemia fiscală"! Firmele care nu și-au schimbat casele de marcat vor fi amendate și închise

1598
Vine

Articole de la același autor

Istoria fiscalității din țara noastră e plină de bâlbâieli, greșeli și eșecuri din partea autorităților. Într-un clasament al acestora, la loc de frunte ar putea sta, fără îndoială, măsura adoptării sistemului caselor de marcat cu jurnal electronic conectate prin satelit la instituțiile fiscale.

Autoritățile române s-au prefăcut multă vreme că intenționează să îl introducă în practica fiscală. În anul 2016, chiar au stabilit un calendar ce prevedea că acest proces ar fi trebuit să se încheie la 1 noiembrie 2017. Dintr-o mulțime de motive imputabile doar guvernanților, graficul nu a fost respectat.

Apoi, s-a stabilit un nou calendar, care prevedea ca vechile case de marcat să fie preschimbate cu cele noi până la 1 august 2018, dar birocrații din Ministerul de Finanțe au încurcat lucrurile, astfel că agenții economici au fost puși în imposibilitatea de a se conforma. În aceste condiții, dacă s-ar fi aplicat litera legii, inspectorii fiscali ar fi trebuit să treacă la suspendarea activității marii majorități a agenților economici.

Atenționat de cotidianul "Cuget Liber", Ministerul Finanțelor a înțeles gravitatea situației și a amânat termenul de aplicare a sancțiunilor. Dar asta nu a încurajat agenții economici să se grăbească să intre în legalitate, astfel că Finanțele au fost nevoite să acorde păsuiri după păsuiri.

La mijlocul lui ianuarie 2020, din cele 800.000 de case de marcat cu jurnal hârtie, doar 589.837 fuseseră înlocuite cu aparatele noi, cu jurnal electronic, iar dintre acestea, numai 498.498 fuseseră puse în funcțiune.

Apoi, a venit pandemia Covid-19 și problema caselor de marcat a ieșit din atenția autorităților. Direcția Generală Antifraudă Fiscală și Inspecția Fiscală au primit misiuni legate de respectarea ordonanțelor militare.

Profitând de starea de "relaxare fiscală", mulți agenți economici au continuat să ignore obligația de a introduce noile case de marcat.

Fiscul schimbă foaia

Ministerul Finanțelor Publice a constatat că: "În condițiile în care au fost emise autorizații de distribuție pentru aparatele de marcat care acoperă toate tipurile de activități economice, iar distribuitorii autorizați au stocuri de aparate de marcat noi, solicitările de instalare și punere în funcțiune a acestor dispozitive au scăzut drastic, această situație fiind întâlnită chiar și în cazul aparatelor achiziționate deja, sau pentru care au fost achitate avansuri (au fost semnalate numeroase cazuri în care aparatele au fost lăsate de utilizatori în custodie în depozitele distribuitorilor), fapt care denotă că operatorii economici care nu și-au îndeplinit obligația de dotare cu noile dispozitive nu au motive obiective pentru neconformare".

Drept urmare, Ministerul Finanțelor a decis să schimbe macazul și să nu mai umble cu mănuși.

Potrivit unui proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică, pentru nerespectarea prevederilor legale privind utilizarea aparatelor de marcat cu jurnal electronic, organele de control vor aplica "de la prima abatere sancțiunile prevăzute la art. 11 alin. (1) lit. f) din OUG nr. 28/1999, respectiv amendă de la 8.000 lei la 10.000 lei, precum și suspendarea activității operatorului economic la unitatea de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor și confiscarea sumelor nejustificate".

Digitalizarea caselor de marcat

Pe de altă parte, pandemia Covid-19 a accelerat procesul de digitalizare a instituțiilor statului, printre care și structurile Ministerului Finanțelor Publice. În acest context, a început, în sfârșit, operațiunea de conectare a caselor de marcat cu jurnal electronic la serverele ANAF.

În cazul marilor contribuabili, acest proces va dura trei luni, de la 1 iulie până la 30 septembrie 2020. În cazul operatorilor economici din categoria contribuabililor mijlocii și mici, procesul de conectare se va încheia până la data de 31 ianuarie 2021.

Datele colectate din casele de marcat vor fi folosite pentru analiză și control de la distanță, astfel încât să conducă la reducerea substanțială a numărului controalelor fizice inopinate și la concentrarea verificărilor pe zonele de risc identificate.

"Am finalizat un proiect aflat pe agenda publică de peste 10 ani și care a fost amânat de toate guvernele. Transformarea digitală a Ministerului Finanțelor Publice și Agenției Naționale de Administrare Fiscală rămâne principala măsură prin care cred că se va îmbunătăți substanțial relația cu firmele și populația. Vom continua proiectele în ritm accelerat în următoarele luni. Aceste schimbări nu vor aduce doar informații mai complete și de calitate din economie, ci vor asigura o competiție cât mai corectă între companii și o implicare tot mai redusă a statului în activitatea firmelor", a declarat ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu.

Până la 30 septembrie vor fi conectate la serverele ANAF circa 50.000 de terminale instalate de marile companii, iar la finalul lunii ianuarie, se vor colecta datele în timp real de la un total de circa 550.000 de case de marcat. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4546 secunde